AcasăPoliticaLiderul AUR, George Simion, despre fragmentele găsite în judeţul Tulcea care ar...

Liderul AUR, George Simion, despre fragmentele găsite în judeţul Tulcea care ar putea proveni de la o dronă: E o mare gafă a regimului Iohannis

Liderul AUR, George Simion, a declarat joi, la Ploieşti, referindu-se la fragmentele găsite în judeţul Tulcea care ar putea proveni de la o dronă, că instituţiile statului român sunt deprofesionalizate, cazul fiind „o mare gafă a regimului Iohannis”.

„E o mare gafă a regimului Iohannis, dar aşa s-a întâmplat în cei 9 ani de conducere a lui Klaus Iohannis şi probabil de asta este atât de fericit şi împăcat cu el domnul preşedinte, că are un guvern obedient. (…) Nici guvernele Orban şi Cîţu nu au fost atât de obediente faţă de Klaus Iohannis cum este acest guvern”, a spus Simion.

În context, liderul AUR a afirmat că instituţiile statului român sunt „deprofesionalizate”.

„Consider că instituţiile statului român sunt deprofesionalizate şi cred că felul în care s-a făcut politică şi felul în care au funcţionat partidele politice în aceşti 30 de ani s-a reflectat în calitatea instituţiilor publice. (…) Am ajuns rău de tot. E la fel şi în Armată şi în multitudinea de servicii de informaţii şi de pază pe care le avem. (…) Dacă vorbim de corupţia din diferite zone (…) numai câte informaţii au venit la cabinetele noastre parlamentare despre achiziţii inexistente pentru Armată… (…) Nu e vorba că nu au ştiut şi nu au vrut să alarmeze populaţia, ei chiar credeau că nu a existat acel caz”, a adăugat acesta.

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES că în judeţul Tulcea au fost găsite fragmente dintr-un echipament „care ar putea fi asimilat unei drone”, probele urmând să fie analizate pentru a se stabili originea, capacitatea şi timpul echipamentului.

„După penultimul atac al Rusiei, noi am anunţat că, din datele pe care le aveam, şi aşa stau lucrurile din absolut toate datele pe care le aveam obţinute prin mijloacele pe care le avem la dispoziţie, nu a existat niciun element care să cadă pe teritoriul României, mă refer la niciun element de pericol. Încă de ieri după-amiază am avut indicii – pentru că noi am continuat căutarea, chiar şi după ce lucrurile erau, din punctul nostru de vedere de la acel moment, clare – am avut indicii că există un loc unde e posibil să fie identificate fragmente dintr-un echipament care ar putea fi asimilat unei drone. Echipele au mers acolo, au luat probele care se iau în astfel de situaţii (…) şi acum aceste probe sunt investigate, sunt analizate în cadrul laboratoarelor noastre pentru că, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul bucăţii de dronă Bayraktar care a fost găsită pe Marea Neagră, este normal să ştim exact sau să putem afla originea, capacitatea, tipul şi aşa mai departe”, a adăugat Angel Tîlvăr.

Elementele în cauză au fost găsite în apropiere de satul Plauru, la o distanţă de 70-80 metri de Dunăre, într-o zonă foarte greu accesibilă, cu vegetaţie abundentă, a explicat ministrul, adăugând că trebuie făcută diferenţa între un act de agresiune şi un incident. AGERPRES

Articolul Liderul AUR, George Simion, despre fragmentele găsite în judeţul Tulcea care ar putea proveni de la o dronă: E o mare gafă a regimului Iohannis apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks