Acasă55Liderul Grupului S&D spune că analizează solicitarea privind renegocierea procentului pentru pensii...

Liderul Grupului S&D spune că analizează solicitarea privind renegocierea procentului pentru pensii din PNRR

Liderul Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European (S&D), Iratxe Garcia Perez, a declarat luni că a primit o solicitare privind renegocierea procentului pentru pensii din PNRR pe care o va analiza pentru a vedea ‘dacă există posibilitatea de a adapta planul actual’.

Întrebată, la sediul PSD, dacă PNRR ar trebui renegociat, optimizat, de către România, în sensul creşterii procentului de 9,4% din PIB în care ar trebui să se încadreze ţara noastră pentru plata pensiilor în următorii ani, eurodeputata a arătat că primit o astfel de solicitare.

‘Această solicitare ne-a fost transmisă şi de către miniştri, în întâlnirea pe care am avut-o anterior. În lipsă de detalii faţă de această solicitare, ne-am luat angajamentul să analizăm situaţia şi desigur să o transmitem mai departe la nivelul Comisiei Europene şi la nivelul comisarului pentru economie, domnul Gentiloni, tocmai pentru a vedea dacă există posibilitatea de a adapta planul actual şi de a acoperi această nevoie. Noi vă oferim angajamentul de a analiza detaliile acestei solicitări şi de a o dezbate şi a lucra alături de Comisia Europeană pentru a identifica posibilităţile existente’, a precizat preşedintele Grupului S&D, într-o conferinţă de presă comună cu liderul PSD, Marcel Ciolacu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks