Preşedintele PSD Mureş, Vasile Gliga, a anunţat, miercuri, că s-a retras de la conducerea organizaţiei judeţene, iar Consiliul Politic Naţional al PSD a hotărât să o numească preşedinte interimar al filialei pe Dumitriţa Gliga, fiica acestuia. Organizaţia Mureş a Partidului Social Democrat, a anunţat, miercuri, într-un comunicat de presă, că preşedintele în exerciţiu, Vasile Gliga, s-a retras din funcţie şi că va rămâne un membru activ al partidului. ‘Am decis azi să fac un pas important pentru organizaţia Mureş a PSD şi pentru un viitor mai performant al comunităţii în care am crescut şi în care trăiesc, judeţul Mureş. Am decis că este probabil cel mai bun moment să las generaţia nouă să confirme valorile în care ei cred, valorile spre care societatea de azi se îndreaptă. Este un pas firesc pentru organizaţia judeţeană, pentru ca valorile tinerei generaţii să poată ieşi şi străluci în anii ce urmează’, a declarat Vasile Gliga, la finalul Consiliului Politic Naţional al PSD. Potrivit comunicatului de presă, dată fiind situaţia dezvoltată la nivel judeţean şi în virtutea încrederii acordate de membrii Consiliului Politic Judeţean al PSD Mureş de a deschide lista de candidaţi la Camera Deputaţilor, ‘Consiliul Politic Naţional al PSD a hotărât azi, 21.10.2020, să o numească preşedinte interimar al PSD Mureş pe Dumitriţa Gliga’. ‘Schimbarea de generaţii şi de mentalităţi este o etapă normală în viaţă, într-un partid sau în viaţa oricărei societăţi din lumea aceasta. Asta se întâmplă şi la PSD Mureş şi se numeşte normalitate. Vreau să îi mulţumesc lui Vasile Gliga pentru educaţia primită, pentru cultul muncii şi respectul pentru ceilalţi pe care mi le-a insuflat, pentru implicarea necondiţionată în viaţa comunităţilor locale şi rezultatele remarcabile obţinute în cadrul partidului. Privind spre viitor, doresc să mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut şi care mi-au acordat votul şi încrederea în campania care tocmai s-a încheiat, mulţumesc organizaţiilor din cadrul PSD Mureş pentru susţinerea acordată de a deschide lista de candidaţi la Camera Deputaţilor. Sunt convinsă că suntem o echipă puternică, unită, cu mulţi oameni foarte valoroşi’, a afirmat Dumitriţa Gliga. CPN al PSD a validat, miercuri, listele candidaţilor PSD Mureş pentru Senat şi Camera Deputaţilor. La Senat lista este deschisă de dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMFST Târgu Mureş, iar la Camera Deputaţilor primul loc este ocupat de Dumitriţa Gliga, în timp ce preşedintele Comisiei de Sănătate a Camerei, dr. Florin Buicu, este al doilea, iar deputatul Dinu Socotar este al treilea.