AcasăPoliticaLigia Deca, despre legile educaţiei: Vor fi făcute publice după finalizarea procesului...

Ligia Deca, despre legile educaţiei: Vor fi făcute publice după finalizarea procesului de consultare publică, la începutul anului viitor, după vacanţă

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat miercuri, la Palatul Victoria, despre legile educaţiei, că vor fi făcute publice după finalizarea procesului de consultare publică, la începutul anului viitor, după vacanţă şi cel mai probabil vor ajunge în Parlament la începutul sesiunii parlamentare din februarie. Ea a arătat că aceste legi vor viza bunăstarea elevilor şi creşterea echităţii în sistem, astfel că ar trebui aşteptate cu bucurie.

 

Despre întârzierea adoptării pachetului, Deca a arătat că proiectul legislativ nu a fost asumat de ea, ca şi consilier prezidenţial ci de către ministrul Cîmpeanu, când a fost lansat în dezbatere publică, iar după comentariile venite în dezbaterea publică şi-a luat timpul necesar pentru a integra cele mai bune soluţii care au ajuns la minister.

 

Ministrul Educaţiei a declarat despre stadiul legilor educaţiei, că aşa cum a afirmat şi în alte dăţi, ”vor fi făcute publice după finalizarea procesului de consultare publică şi integrare a feedback-ului, la începutul anului viitor, după perioada de vacanţă”. ”Vorbim de începutul anului viitor. (..) Odată ce ele sunt făcute publice, în primă lectură, în Guvern, apoi în avizare interministerială şi după adoptare cât mai devreme la începutul sesiunii parlamentare viitoare, le vom vedea şi în procedură parlamentară”, a spus ministrul.

Întrebată ce le transmite părinţilor care aşteaptă aceste schimbări în educaţie, ministrul a spus: ”Am afirmat încă de când am preluat mandatul că una din priorităţile pe care mi-o asum este predictibilitatea în sistem. Aş dori să le transmit părinţilor că nu vor exista schimbări bruşte şi că orice modificare relevantă pentru parcursul educaţional al copilului va fi anunţată din timp, fără a crea dezechilibre în sistem. Vom avea în vedere o perioadă de tranziţie, suficientă în aşa fel încât toţi cei vizaţi de reformele educaţionale să aibă timpul necesar pentru adaptare şi să aibă toate informaţiille necesare. Legile vor viza tocmai bunăstarea elevilor şi creşterea echităţii şi calităţii în sistem. Deci cred că ele ar trebui aşteptate cu bucurie”.

Ligia Deca a menţionat că a preluat mandatul acum mai puţin de 3 luni şi este firesc ca atunci când un ministru îşi asumă politic un cadru legislativ atât de amplu să facă toate acele discuţii pentru ca asumarea cadrului legislativ să fie în conformitate cu cele mai bune soluţii identificate.

”Nu mi se pare un timp nerezonabil pentru un nou ministru, înţeleg aşteptarea din sistem şi promit că la începutul anului viitor ea va avea ca rezultat acest nou pachet legislativ în spaţiul public”, a declarat Ligia deca.

 

Despre proiectul anunţat deja de fostul ministru Sorin Cîmpeanu, ea a afirmat că a lucrat la proiectul şi la viziunea România educată, dar ”proiectul legislativ a fost asumat de către ministerul Educaţiei şi de către ministrul Sorin Cîmpeanu”.

”Există desigur comunicare interinstituţională, dar proiectul legislativ nu a fost asumat de către mine, ca şi consilier prezidenţial ci de către ministrul Cîmpeanu, când a fost lansat în dezbatere publică. După comentariile venite în dezbaterea publică am luat timpul necesar pentru a integra cele mai bune soluţii care au ajuns la minister”, a mai spus Deca.

Articolul Ligia Deca, despre legile educaţiei: Vor fi făcute publice după finalizarea procesului de consultare publică, la începutul anului viitor, după vacanţă apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks