AcasăPoliticaLigia Deca: Educaţia timpurie este piatra de temelie a dezvoltării copiilor

Ligia Deca: Educaţia timpurie este piatra de temelie a dezvoltării copiilor

Educaţia timpurie este piatra de temelie a dezvoltării copiilor, de aceea orice investiţie în acest sector reprezintă, de fapt, o investiţie în viitor, a afirmat, marţi, ministrul Educaţiei Ligia Deca.

„Educaţia timpurie e piatra de temelie a dezvoltării copiilor noştri şi, de aceea, orice investiţie în acest sector reprezintă, de fapt, o investiţie în viitor. Acesta a fost şi unul dintre subiectele centrale ale discuţiilor din cadrul Conferinţei internaţionale „Un viitor luminos dincolo de graniţe: investiţia în educaţia şi îngrijirea timpurie a copiilor”, la care am avut plăcerea să particip în această dimineaţă, eveniment organizat la Chişinău de Birourile UNICEF din România şi Republica Moldova, în colaborare cu Biroul Regional UNICEF pentru Europa şi Asia Centrală”, a scris Deca pe Facebook.

Potrivit ministrului, România a înţeles importanţa educaţiei timpurii, iar noua Lege a învăţământului preuniversitar reflectă acest lucru.

„Am extins reţeaua de creşe şi grădiniţe prin fonduri europene, precum şi cu sprijinul Băncii Mondiale şi am redus treptat vârsta de intrare în învăţământul obligatoriu: grupa mică de grădiniţă va deveni obligatorie din 2030”, a susţinut ministrul Educaţiei.

În opinia sa, este nevoie ca educaţia timpurie să se dezvolte în strânsă legătură cu mediul universitar şi cu liceele pedagogice şi de aceea va exista o rută de formare dedicată profesorilor de educaţie timpurie.

„Ţara noastră rămâne aproape de Republica Moldova inclusiv în ceea ce priveşte dezvoltarea sectorului de educaţie – colaborarea strânsă pe care o avem deja reprezintă un pas important pentru ca, împreună, să găsim soluţii la problemele cu care sistemele noastre se confruntă”, a mai scris Ligia Deca.

Sursa: AGERPRES

Articolul Ligia Deca: Educaţia timpurie este piatra de temelie a dezvoltării copiilor apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks