AcasăPoliticaLigia Deca: Guvernul a aprobat o Declaraţie, având ca anexă un memorandum,...

Ligia Deca: Guvernul a aprobat o Declaraţie, având ca anexă un memorandum, ca o „garanţie suplimentară” privind politica sectorială de salarizare a personalului din sistemul naţional de învăţământ

Guvernul a aprobat joi o Declaraţie, având ca anexă un memorandum, ca o „garanţie suplimentară” privind politica sectorială de salarizare a personalului din sistemul naţional de învăţământ, în acord cu solicitarea cadrelor didactice în acest sens.

„Toate categoriile de personal din învăţământ beneficiază şi vor beneficia de respectul pe care-l merită, de majorările salariale cuvenite. Ca o garanţie suplimentară în acest sens, astăzi, în cadrul şedinţei de Guvern, a fost adoptată declaraţia privind politica sectorială de salarizare a personalului din sistemul naţional de învăţământ care are ca anexă un memorandum al Guvernului. Această declaraţie se publică în Monitorul Oficial, reprimind astfel solicitarea cadrelor didactice de a avea garanţia unui act normativ publicat în Monitorul Oficial care să răspundă revendicărilor pe care, pe bună dreptate, dascălii le-au avut. În acest memorandum sunt subliniate toate măsurile pe care Guvernul deja le-a luat. În prima parte, este vorba despre majorările salariale din ultimii doi ani, a doua parte a memorandumului vizează investiţii în infrastructura şcolară şi universitară, atât din fonduri europene, cât şi din fonduri naţionale (…) Urmează o secţiune care subliniază, din nou, elementele din noul pachet de legi ale educaţiei ce vin în sprijinul carierei didactice, toate măsurile ce suplimentează ceea ce, deja, cadrele didactice aveau cuprins, de exemplu, în contractul colectiv de muncă”, a declarat Ligia Deca, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Ministrul Educaţiei a adăugat că asumarea făcută de Guvern prin memorandum include două măsuri principale.

„Odată, garantarea principiului pe care se va baza nouă grilă pentru învăţământ din Legea salarizării şi anume faptul că salariul de bază al profesorului debutant sau al asistentului universitar va fi stabilită la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public. De asemenea, memorandumul asumă şi faptul că pe perioada concediului de odihnă, precum şi în zilele de concediu plătit, personalul din învăţământ va avea dreptul la o indemnizaţie de concediu calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulţită cu media zilnică a salariului de bază şi a sporurilor,indemnizaţiilor de care beneficiază, potrivit legii. Ambele solicitări au făcut parte din doleanţele pe care noi le-am primit, documentat, din parte federaţiilor sindicale. Am răspuns astăzi, încă o dată, acestor revendicări „, a declarat Deca.

Ministrul a precizat ca reprezentanţii sindicatelor au fost consultaţi înainte de elaborarea memorandumului.

„Am discutat cu federaţiile sindicale la diferite paliere, atât vizavi de această declaraţie, care are ca anexă memorandumul, cât şi vizavi de prevederile sale”, a spus Deca.

În acelaşi context, ministrul Educaţiei a explicat că memorandumul include la măsurile asumate şi menţiunea că o primă tranşă din creşterea salarială avută în vedere, respectiv 40%, urmează să se acorde de la 1 ianuarie 2024.

Deca a spus că dialogul Ministerului Educaţiei cu sindicatele va continua pe liniile precizate de premierul Ciucă.

„Domnul prim-ministru a subliniat două direcţii de continuare a dialogului. Pe de-o parte, dialogul care ţine de procesul educaţional şi de Contractul colectiv de muncă, ambele se află la Ministerul Educaţiei, şi pe partea cealaltă discuţiile legate de viitoarea Lege a salarizării, care ţin de Ministerul Muncii”, a spus ea.

Întrebată dacă Declaraţia adoptată de Guvern este un act normativ, Deca a explicat: „Această declaraţie este un angajament guvernamental publicat în Monitorul Oficial”.

„Este un document adoptat de Guvernul României şi publicat în Monitorul Oficial. O serie întreagă de decizii importante se asumă de către Guvernul României prin memorandum. Grila de salarizare se asumă prin Legea salarizării care se află în negociere la Ministerul Muncii. Angajamentul pe care dascălii l-au dorit într-o formă oficială publicată în Monitorul Oficial este cuprins în acest memorandum „, a declarat ministrul Educaţiei.

Sursa: AGERPRES

Articolul Ligia Deca: Guvernul a aprobat o Declaraţie, având ca anexă un memorandum, ca o „garanţie suplimentară” privind politica sectorială de salarizare a personalului din sistemul naţional de învăţământ apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks