AcasăPoliticaLigia Deca: Încurajaţi-i pe copii să înveţe limbi străine, căci vor avea...

Ligia Deca: Încurajaţi-i pe copii să înveţe limbi străine, căci vor avea acces la o cale preţioasă de a descoperi, nemijlocit, culturi şi tradiţii!

Ziua europeană a limbilor reaminteşte cât de preţioasă este deschiderea pe care o oferă învăţarea unei limbi străine şi importanţa descoperirii varietăţii prin cuvinte şi apartenenţa la familia europeană, a transmis, joi, ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

„Încurajaţi-i pe copii să înveţe limbi străine, căci vor avea acces la o cale preţioasă de a descoperi, nemijlocit, culturi şi tradiţii! Ziua europeană a limbilor, pe care o sărbătorim astăzi, ne reaminteşte cât de preţioasă este deschiderea pe care o oferă învăţarea unei limbi străine. Mai mult decât atât, ne reaminteşte importanţa descoperirii varietăţii prin cuvinte şi apartenenţa, atât de importantă pentru ţara noastră, la familia europeană”, a scris Deca, pe Facebook.

Ea a mulţumit profesorilor care predau limbi străine şi care îi învaţă pe copii importanţa „deschiderii” pe care cunoaşterea acestora o oferă.

„Mulţumesc profesorilor care predau limbi străine şi care-i învaţă zi de zi pe copii importanţa deschiderii pe care cunoaşterea acestora o oferă! Recunoştinţă celor ce şi-au ales profesii legate de domeniul lingvistic”, a afirmat ministrul Educaţiei.

Sursa. AGERPRES

Articolul Ligia Deca: Încurajaţi-i pe copii să înveţe limbi străine, căci vor avea acces la o cale preţioasă de a descoperi, nemijlocit, culturi şi tradiţii! apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks