AcasăStiri generaleLinia 361 - deviată, sâmbătă dimineaţa, pentru ceremoniile dedicate 'Zilei Imnului Naţional'

Linia 361 – deviată, sâmbătă dimineaţa, pentru ceremoniile dedicate ‘Zilei Imnului Naţional’

Linia 361 va funcţiona pe un traseu modificat, sâmbătă dimineaţa, ca urmare a restricţionării traficului rutier pe Calea Victoriei, între strada Ion Câmpineanu şi bulevardul Regina Elisabeta, pentru ceremonia sărbătoririi ‘Zilei Imnului Naţional’.

Potrivit unui comunicat al Municipalităţii transmis, vineri, AGERPRES, în intervalul orar 8,00-10,00, autobuzele liniei 361 vor circula pe traseul de bază, între terminalul ‘Complex Comercial Băneasa’ şi intersecţia Calea Victoriei/strada C. A. Rosetti, apoi pe un traseu modificat pe strada C. A. Rosetti, bulevardul Nicolae Bălcescu, bulevardul I.C. Brătianu, capăt de linie ‘Piaţa Unirii’. Sensul opus nu va fi modificat.

De asemenea, în timpul ceremoniei intonării Imnului Naţional al României (intervalul orar 09,00-10,00) mijloacele de transport în comun aflate pe bulevardul Regina Elisabeta vor staţiona, la dispoziţia Brigăzii Rutiere de Poliţie, aproximativ zece minute, până la finalizarea ceremoniei şi ridicarea restricţiei de circulaţie.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks