Fostul lider PSD Liviu Dragnea şi-a lansat un canal de YouTube pentru gătit, prima reţetă fiind cea de mâncare de păstăi. El elogiază beneficiile ”manganului”, despre care afirmă că ar fi bun pentru creşterea fertilităţii bărbaţilor, şi critică supermarketurile. Comentariile utilizatorilor sunt preponderent ironice, făcând referire la perioada în care Dragnea a fost în detenţie, relatează News.ro.
Primul episod de pe canalul lui Dragnea a strâns aproape 50.000 de vizionări şi peste 660 de comentarii, multe dintre ele ironice.
”O aşteptăm şi pe doamna Udrea cu un show despre goblene şi pictură pe numere”, afirmă unul dintre utilizatori, în timp ce alţii fac referire la perioada petrecută de Dragnea în detenţie.
Articolul Liviu Dragnea şi-a deschis canal de YouTube de gătit. Prima reţetă, mâncare de fasole galbenă – VIDEO apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro