Liviu Negoiță, candidatul Partidului Umanist Social Liberal la Primăria Capitalei, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că o prioritate pentru București ar trebui să fie constituirea unui departament performant la Primăria Capitalei, pentru a atrage mai multe fonduri europene.
„Candidatura mea provine dintr-o mare dezamăgire. Ni s-au promis multe lucruri, precum apă caldă, căldură, condiții mai bune de trafic, însă nici astăzi nu avem parte de ele. Iar scuza cu lipsa banilor nu funcționează. Eu aș înființa cel mai performant departament pentru atragerea fondurilor europene, mai ales pe proiecte de infrastructură. În patru ani, fosta administrație a atras din fondurile alocate doar 2,1 miliarde. La dispoziția Bucureștiului au fost 13 miliarde de euro” a spus Liviu Negoiță.
Toți candidații ar trebui să răspundă în fața electoratului pentru promisiunile neîndeplinite, consideră Liviu Negoiță.
„Mi-aș dori ca toți cei care candidează să semneze ceva asemănător unui contract, prin care să își asume îndeplinirea unor obiective și astfel să nu mai avem de-a face doar cu simple promisiuni sau chiar minciuni de-a dreptul”, a punctat candidatul PUSL.
„Când am plecat de la Primăria Sectorului 3, în 2012, era singurul sector din București unde toate străzile erau racordate la utilități publice: apă, canal, gaze. Astăzi, există străzi de pământ în Sectorul 1, în 2025. Și nu doar acolo, există situații în București unde se trăiește ca la țară”, a mai spus Liviu Negoiță.
Sursa: Ecopolitic.ro





