Liviu Negoiță, candidatul Partidului Umanist Social Liberal la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, că îi solicită premierului Ilie Bolojan o situație exactă a terenurilor din București aflate în proprietatea statului, deținute de Guvern, prin intermediul ministerelor.
Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă, la care au participat și Lavinia Șandru, purtătorul de cuvânt al PUSL, respectiv Alexandru Băișanu, deputat PUSL.
‘Discutăm de un blocaj total în ceea ce înseamnă Capitala și, de aceea, voi face o interpelare directă la domnul prim-ministru, să spună bucureștenilor în ce procent deține Guvernul României, prin intermediul ministerelor, terenuri în București. Mă refer la terenuri libere, iar din informațiile pe care le am eu, cam 70% din suprafață este în proprietatea statului.
Bucureștiul este un oraș care se sufocă, un oraș care nu poate să construiască pentru că nu are unde. Cred că ar fi o idee foarte bună ca măcar o parte din aceste terenuri din domeniul public al statului să treacă în administrarea Bucureștiului și astfel am avea terenuri pentru a construi noi școli, noi grădinițe, noi parcări, practic tot ce are nevoie astăzi Capitala’ a spus Liviu Negoiță.
Lavinia Șandru, purtătorul de cuvânt al PUSL, a vorbit despre lipsa realizărilor din perioada fostului primar general, Nicușor Dan, precum și despre încercările USR de a obține, în cursa pentru Primăria Capitalei, susținerea actualului președinte al țării.
‘O capitală ar trebui să fie ceva de care să fim mândri. Din păcate, nu prea putem spune astăzi asta. Dacă vom sta de vorbă cu bucureștenii, vom auzi lucruri care nu fac cinste niciunuia dintre primarii care au condus Capitala, care nu au reușit să rezolve probleme esențiale, așa cum sunt, de exemplu, cele legate de apa caldă și căldură. Dacă este să facem o analiză a celor de la USR, care nu și-au făcut treaba absolut deloc, aș începe cu domnul Ghinea, care a făcut PNRR, vedem ce jaloane a pus, ce ținte au fost puse pentru România, care nu pot fi atinse. Apoi avem miliardul de euro dat pe vaccinuri, de către domnul Vlad Voiculescu, care acum se ascunde, dar care a făcut mai mult rău decât bine ca ministru al Sănătății. Este o problemă și cu studiile celor de la USR, domnul de la Apărare, prefectul Bucureștiului, care au niște studii relative, după cum spun unii și pe care nu au reușit să ni le explice’, a afirmat Lavinia Șandru.
Deputatul PUSL Alexandru Băișanu a vorbit despre atuurile lui Liviu Negoiță în cursa pentru Primăria Capitalei.
‘Îl cunosc nu doar pe omul Liviu Negoiță, ci și prin prisma experienței administrative pe care o are, iar aceste atribute, împreună, îl fac să fie unul dintre cei mai importanți candidați la Primăria Capitalei.Românii au înțeles că nu calculele matematice sunt cele mai importante, ci voința oamenilor. Liviu are sprijinul nostru, al parlamentarilor PUSL, iar eu sunt convins că împreună vom pune Bucureștiul pe calea cea bună’, a punctat deputatul PUSL Alexandru Băișanu.
Sursa: Ecopolitic.ro





