Luca Niculescu anunță măsuri pentru creșterea pensiilor și o nouă lege a salarizării: ne propunem să identificăm soluții pentru creșterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici, care resimt cel mai puternic efectele inflației și ale costului vieții, spune premierul desemnat.
- ”Lucrăm intens la definitivarea programului de guvernare, iar pachetul de măsuri va fi orientat spre relansarea economică, protejarea puterii de cumpărare și susținerea celor care au fost cel mai mult afectați de creșterea prețurilor și de ajustarea fiscal-bugetară.
În privința pensiilor, ne propunem să identificăm soluții pentru creșterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici, care resimt cel mai puternic efectele inflației și ale costului vieții. Ne dorim ca efortul de consolidare fiscală să fie însoțit de măsuri de solidaritate și sprijin pentru cei care au cea mai mare nevoie.
În ceea ce privește salarizarea, vom relua discuțiile pentru adoptarea noii legi a salarizării unitare, astfel încât să construim un sistem mai echitabil și predictibil, cu un calendar de aplicare adaptat posibilităților bugetare.
Sursa: Ecopolitic.ro





