Ministrul de Interne, senatorul Lucian Bode anunţă marţi că a depus la Senat, împreună cu prim-ministrul Nicolae Ciucă, o iniţiativă legislativă de modificare a Codului Penal, prin care se incriminează mai ferm infracţiunile cu un puternic impact emoţional şi social şi sporesc gradul de protecţie şi siguranţă pentru cetăţean. Astfel, cei doi propun majorarea cu o treime a limitelor pedepselor pentru lovirea, vătămarea corporală, loviturile sau vătămările cauzatoare de moarte şi hărţuirea, hărţuirea unui minor, precum şi eliminarea posibilităţii amenzii ca sancţiune în cazul infracţiunilor de ultraj şi ultraj judiciar şi înlocuirea sa cu închisoarea.
”Am depus astăzi la Senat, împreună cu dl. prim-ministru Nicolae Ciucă, o inițiativă legislativă de modificare a Codului Penal.
Noile modificări incriminează mai ferm infracțiunile cu un puternic impact emoțional și social și sporesc gradul de protecție și siguranță pentru cetățean.
Prin această inițiativă intervenim asupra a 11 articole din Codul Penal și propunem, în majoritatea cazurilor, majorarea limitelor de pedeapsă cu o treime.
Infracțiunile în forme agravante pentru care se vor mări cu o treime limitele pedepselor sunt: lovirea, vătămarea corporală, loviturile sau vătămările cauzatoare de moarte și hărțuirea.
Majorarea cu o treime a pedepselor se va aplica pentru hărțuirea unui minor.
Raportul de forțe dintre agresor și un minor este suficient de mare pentru ca infracțiunea să primească circumstanțe agravante și un spor de o treime din pedeapsă.
Cred că trebuie să fim mai duri cu cei care aleg să profite de un copil și să descurajăm astfel de fapte abuzive.
Am făcut modificări și am schimbat abordarea în ceea ce privește fapta de tulburare a ordinii și liniștii publice pentru care am majorat limitele pedepsei cu închisoarea de la 1 an la 5 ani și am introdus elemente agravante care justifică creșterea limitelor pedeapsei cu închisoarea între 2 și 7 ani.
Am propus, de asemenea, instituirea unui regim sancționatoriu mai aspru pentru fapta de încăierare și am propus pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, repoziționând-o în ierarhia faptelor cu violență, comise de cele mai multe ori în public.
De asemenea, o parte a intervențiilor vizează extinderea prezumției legitimei apărări de la spațiul privat la cel public.
Oamenii au dreptul de a se proteja și dacă sunt ținta unui atac desfășurat în spațiul public, nu doar în propria locuință. Din acest motiv, aria în care se aplică prezumția de legitimă apărare nu va mai include doar locuința privată, ci și strada.
Nu în ultimul rând, am eliminat posibilitatea amenzii ca sancțiune în cazul infracțiunilor de ultraj și ultraj judiciar și am prevăzut pedeapsa cu închisoarea.
Trebuie să fim mai fermi și în aceste cazuri pentru că vorbim despre fapte comise chiar împotriva celor care își exercită atribuțiile de serviciu în vederea impunerii respectării legii, pentru protejarea victimelor sau care asigură menținerea unui climat normal de conviețuire.
Toate aceste modificări intră în dezbaterea parlamentară. Sunt convins că vor exista argumente pro și contra dar să nu uităm că avem o mare responsabilitate în a descuraja și preveni faptele antisociale care pun viața în pericol, care aduc o gravă atingere climatului de ordine și siguranță publică, dar și sentimentului de siguranță cetățenesc”, spune Lucian Bode.
Articolul Lucian Bode: Am depus astăzi la Senat, împreună cu dl. prim-ministru Nicolae Ciucă, o inițiativă legislativă de modificare a Codului Penal apare prima dată în Ecopolitic.