AcasăStiri generaleLucrarea 'Care cu boi' de Nicolae Grigorescu, estimată la 90.000-120.000 de euro...

Lucrarea ‘Care cu boi’ de Nicolae Grigorescu, estimată la 90.000-120.000 de euro în licitaţie

Lucrarea ‘Care cu boi’, semnată de Nicolae Grigorescu, va fi pusă în vânzare la preţul de pornire de 380.000 de lei la licitaţia Alis care se va desfăşura pe 28 martie.

Uleiul pe pânză, autentificat în anul 1996 de istoricul de Artă Remus Nicolescu, exegetul operei lui Nicolae Grigorescu, a făcut parte din colecţia Procop Dumitrescu. Lucrarea este estimată la suma de 90.000-120.000 de euro.

Printre lucrările estimate la sume ridicate se mai numără: ‘Casă la Turtucaia’ de Gheorghe Petraşcu – din colecţia familiei Zambaccian, la 14.000-20.000 de euro, ‘Femeie citind’ de Ştefan Dimitrescu, la 3.500-5.500 de euro, ‘La câmp’ de Arthur Verona, la 1.100-1.400 de euro.

La licitaţia Quadro din 26 martie cele mai bine cotate lucrări sunt: ‘Baia Mare’ de Pittner Oliver, ‘Sora mea, Margit’ de Fulop Antal Andor, fiecare la 15.000-25.000 de euro, ‘Grădină însorită’ de Hollosy Simion, la 6.000-10.000 de euro.

La licitaţia Vikart, din 25 martie, va fi pusă în vânzare o mapă cu nouă gravuri de mare lux semnate de Nicolae Grigorescu la suma estimativă de 2.500-4.000 de euro. Mapa, singura care s-a păstrat dintr-un tiraj de 6 mape, a aparţinut inginerului Stelian Popescu, bun prieten cu Nicolae Grigorescu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks