AcasăStiri generaleLucrarea 'Trandafiri sălbatici' de Nicolae Grigorescu, în licitaţie la preţul estimativ de...

Lucrarea ‘Trandafiri sălbatici’ de Nicolae Grigorescu, în licitaţie la preţul estimativ de 40.000 – 75.000 euro

Lucrarea ‘Trandafiri sălbatici’ de Nicolae Grigorescu va fi pusă în vânzare la preţul estimativ de 40.000 – 75.000 de euro la licitaţia de iarnă organizată online, pe 16 decembrie, de Artmark. Opera este cea mai bine cotată în sesiune şi provine din colecţia istorică dr. Leon Daniello – primul profesor universitar de pneumoftiziologie din învăţământul medical românesc. Printre lucrările estimate la sume ridicate se mai numără: ‘Frumoasa rucăreancă’ de Nicolae Grigorescu, estimată la 25.000-45.000 de euro; ‘Zi de vară în familie’ de Samuel Mutzner, la 30.000-40.000 de euro; ‘Frunze de mimoză în vas alb’ şi ‘Femeie în interior’ de Theodor Pallady, fiecare la 25.000-35.000 de euro; ‘Zorele’ şi ‘În cerdac’ de Nicolae Tonitza, ‘Femmes nues’ de Marcel Iancu, ‘Casă ţărănească la Agapia’ şi ‘Ţărăncuţă la fântână’ de Nicolae Grigorescu, fiecare la 20.000-30.000 de euro; ‘Maci’ şi ‘Tătăroaică’ de Nicolae Tonitza, la 20.000-35.000 de euro, respectiv la 15.000-25.000 de euro; ‘Interior la Târgovişte’ de Gheorghe Petraşcu, ‘Bărci la Chioggia’ de Nicolae Dărăscu, ‘Biserică din Văleni’ de Nicolae Tonitza, ‘Horă la Vlaici’ de Camil Ressu, ‘Lectură’ de Alexandru Ciucurencu, ‘Cotele apelor Dunării’ de Max Herman Maxy şi ‘Peisaj la Brăneşti’ de Ion Ţuculescu, fiecare la 15.000-25.000 de euro, ‘Acoperiş la Balcic’ (Casa pescarului) de Nicolae Tonitza, la 18.000-25.000 de euro. Licitaţia de iarnă organizată de Artmark cuprinde şi o secţiune caritabilă pentru sprijinirea Casei Memoriale Doina Cornea.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks