AcasăPoliticaLucrările celui de-al XVI-lea Congres al UDMR continuă sâmbătă cu alegerea preşedintelui....

Lucrările celui de-al XVI-lea Congres al UDMR continuă sâmbătă cu alegerea preşedintelui. Kelemen Hunor, candidat unic

Lucrările celui de-al XVI-lea Congres al UDMR continuă sâmbătă cu alegerea preşedintelui formaţiunii, actualul lider, Kelemen Hunor, candidând pentru un nou mandat.

Congresul a debutat vineri, ocazie cu care Kelemen Hunor le-a vorbit delegaţilor despre rămânerea UDMR la guvernare.

„Undeva, la sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie, se va numi un nou premier, pe noi nu ne atinge acest lucru pentru că noi nu avem candidat la această funcţie şi decizia de a schimba premierul s-a născut în momentul în care partidele (PSD şi PNL – n.r.) au propus acest lucru, noi nu am putut avea candidat, motiv pentru care nu facem parte din acest acord, ceea ce înseamnă că nu ne băgăm. E ca şi o bătaie bună la cârciumă, dacă stai acolo şi nu ai nicio treabă, atunci cel mai bine este să nu fii în situaţie, nu vrem să ne complicăm, dar nu pot să vă promit că totuşi reuşim să rămânem pe dinafară. Noi vrem să rămânem la guvernare, munca ne-am asumat-o pe timp de patru ani (…), dar vom vedea ce se va întâmpla după ce vom avea noul premier, noi ţinem cu dinţii de poziţiile pe care le avem”, a spus liderul UDMR.

În prima zi a Congresului, au fost prezenţi şi preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, şi preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, cei doi dând asigurări că îşi doresc UDMR în coaliţie.

Premierul Ciucă a arătat că UDMR a reprezentat şi reprezintă un pol de stabilitate şi profesionalism.

„În momentul în care se va produce această rocadă la nivelul Guvernului, este nevoie de asigurarea continuităţii, este nevoie de a face în continuare acelaşi efort comun pentru a-i convinge pe cetăţenii României că ceea ce facem este o asumare, astfel încât să putem să asigurăm îndeplinirea acelor obiective, împlinirea acelor aşteptări pe care oamenii le aşteaptă de la noi”, a evidenţiat Ciucă.

La rândul său, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a precizat că decizia ca din coaliţia de guvernare să facă parte UDMR şi minorităţile naţionale reprezentate în Parlament a fost una corectă.

„Nu ştiu cum reuşeşte întotdeauna domnul preşedinte Kelemen Hunor să-i iasă toate. A reuşit şi de această dată să vă lămurească să nu aibă contracandidat şi a reuşit ca atât preşedintele Partidului Social Democrat, cât şi preşedintele Partidului Naţional Liberal să fie astăzi aici. Nu s-a întâmplat nici la PSD, nici la PNL să fim toţi trei”, a afirmat Ciolacu la Congresul UDMR.

El a spus că în ultimul timp se discută foarte mult de „ieşirea sau ne-ieşirea” UDMR de la guvernare.

„Bine v-am găsit la Timişoara, bine v-am găsit la guvernare, presupun că nu aveţi alte planuri, că am văzut că în ultimul timp se discută foarte mult de ieşirea, de ne-ieşirea UDMR de la guvernare. Eu vreau astăzi să fiu foarte clar: cred că decizia mea şi a domnului prim-ministru şi preşedinte al Partidului Naţional Liberal ca în această coaliţie să fie şi UDMR, dar şi toate minorităţile reprezentate în Parlamentul României a fost o decizie corectă. (…) Sper din tot sufletul să facem o echipă în continuare, să găsim echilibru întotdeauna în interiorul coaliţiei, să depăşim momentele tensionate dintre noi”, a subliniat Ciolacu.

Vicepremierul Kelemen Hunor candidează pentru un nou mandat de patru ani la şefia UDMR.

Sâmbătă, se va adopta raportul politic al preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, acesta urmând să-şi susţină ulterior discursul program pentru un nou mandat. Ulterior, delegaţii la Congres vor vota candidatura lui Kelemen Hunor pentru următorii patru ani. AGERPRES

Articolul Lucrările celui de-al XVI-lea Congres al UDMR continuă sâmbătă cu alegerea preşedintelui. Kelemen Hunor, candidat unic apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks