AcasăPoliticaLudovic Orban: Democraţia e atunci când cetăţenii decid, „nu tot felul de...

Ludovic Orban: Democraţia e atunci când cetăţenii decid, „nu tot felul de mahări şi de şmecheri şi de nomenclaturişti care îşi imaginează că ei sunt deţinători veşnici ai puterii”

Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă seara, la Târgu Mureş, că foarte mulţi oameni serioşi, bine pregătiţi şi morali nu intră în politică, pentru că au percepţia că aceasta este o mizerie şi e ceva degradant, din cauza formatorilor de opinie care promovează o astfel de idee, dar acest lucru este extrem de dăunător, scrie Agerpres.

„O chestiune care (…) este larg răspândită şi pe care, din păcate, o întâlneşti şi la formatori de opinie care, teoretic, ar fi în zona noastră aşa-zisă de dreapta democratică. Numai că şi ei au ajuns să răspândească aceleaşi prostii, aceea că politica e o mizerie, (…) că politica e ceva urât (…) dacă te bagi în politică. Păi pe ideea asta să nu ne mirăm că foarte mulţi oameni serioşi, foarte mulţi oameni bine pregătiţi, foarte mulţi oameni cu coloană vertebrală, care sunt morali, nu intră în politică pentru că au percepţia despre politică că este o mizerie, că e ceva urât, că e ceva degradant să te implici în politică. Nimic nu este mai dăunător pentru sănătatea vieţii publice din România decât o asemenea idee stupidă”, a afirmat Ludovic Orban.

El a spus că politica este aşa cum o fac oamenii şi că e nevoie de creşterea calităţii celor care se implică în viaţa publică.

„Politica, repet, este aşa cum o fac oamenii care ajung în funcţii de decizie, în funcţii publice, în funcţii de demnitate publică. Iar politica nu poate să crească în calitate decât dacă încep să intre în viaţa publică din ce în ce mai mulţi oameni serioşi, oameni bine pregătiţi, oameni cu 7 ani de acasă, oameni cu frica lui Dumnezeu, oameni care au făcut ceva la viaţa lor, oameni care au scaun la cap şi care sunt cu picioarele pe pământ. E nevoie ca de aer de creşterea calităţii oamenilor care se implică în viaţa publică”, a declarat Ludovic Orban.

El a subliniat că orice societate umană este condusă prin intermediul politicii şi că democraţia e atunci când cetăţenii sunt cei care decid, cei care ocupă funcţii publice, „nu tot felul de mahări şi de şmecheri şi de nomenclaturişti care îşi imaginează că ei sunt deţinători veşnici ai puterii”.

„Nu mai putem de la vârful puterii să încurajăm lenea, să încurajăm lipsa de performanţă şi să-i lovim exact pe ăia care încearcă să facă ceva (…). E timpul ca guvernarea politică să se întoarcă cu faţa către oamenii care construiesc prosperitatea, care asigură mişcarea înainte a societăţii, care asigură practic trecerea de pe un drum bătut şi cunoscut pe drumuri noi, care creează, care au idei, care au curaj să-şi asume răspunderea să facă lucruri la care poate alţii nu s-au gândit sau nu au curajul să facă lucrurile respective. Doar astfel se poate cu adevărat schimba calitativ modul în care este făcută politica în România”, consideră Orban.

Ludovic Orban a participat, sâmbătă seara, la Târgu Mureş, la lansarea candidaţilor Alianţei Dreapta Unită la Primăria Târgu Mureş şi la Consiliul Judeţean Mureş.

Articolul Ludovic Orban: Democraţia e atunci când cetăţenii decid, „nu tot felul de mahări şi de şmecheri şi de nomenclaturişti care îşi imaginează că ei sunt deţinători veşnici ai puterii” apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks