Liderul Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a anunţat, sâmbătă, că va ataca la Curtea Constituţională comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, dacă aceasta se va produce.
„Fiecare alegere este un exerciţiu democratic distinct. N-are nicio legătură alegerea pentru reprezentanţii României în Parlamentul European cu alegerile locale. Din punctul meu de vedere este nedemocratic şi neconstituţional să organizezi alegeri locale odată cu alegerile pentru Parlamentul European. De altfel, nici nu se poate constituţional pentru că, în conformitate cu prevederile Constituţiei, mandatul aleşilor locali este de minimum patru ani. Alegerile locale au avut loc în 27 septembrie 2020, deci mandatul expiră după ce au depus jurământul până în 5 octombrie. Este disperarea politică a partidelor de guvernământ. (…) Categoric împotrivă. Vom ataca la Curtea Constituţională orice lege prin care s-ar încerca să se încalce Constituţia şi să se organizeze scrutinul de alegeri”, a afirmat Ludovic Orban.
Orban susţine, însă, că pot fi comasate alegerile prezidenţiale cu cele parlamentare.
„Singurul tip de alegeri care poate fi conform calendarului electoral, poate să răspundă ca şi dată, sunt alegerile prezidenţiale cu alegerile parlamentare, fie să corespundă cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, fie turul doi al alegerilor prezidenţiale cu alegerile parlamentare. Deşi nu e obligatoriu, se poate organiza, se pot organiza alegerile parlamentare în săptămâna dintre turul 1 şi turul doi, având în vedere că se poate organiza sau se poate organiza la altă dată. Dar, mă rog, aia e singura chestiune care poate fi acceptată”, a explicat Ludovic Orban.
Potrivit acestuia, partidele aflate la putere ar trebui să fie preocupate de buna guvernare a ţării, nu de comasarea alegerilor.
„Datele economice sunt îngrijorătoare, iar în aceste condiţii vă mărturisesc că este o lipsă totală de responsabilitate a celor care vorbesc de cum să comaseze alegerile, în loc să fie preocupaţi de buna guvernare a României”, a mai spus Orban.
Ludovic Orban este prezent la Sibiu la conferinţa de alegeri privind desemnarea candidatului la funcţia de primar al municipiului Sibiu şi a candidatului la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu.
Sursa: AGERPRES
Articolul Ludovic Orban: Este nedemocratic şi neconstituţional să organizezi alegeri locale odată cu alegerile pentru Parlamentul European apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro