Preşedintele PNL, Ludovic Orban, afirmă că guvernul liberal şi conducerea partidului au obligaţia de a sprijini toate proiectele comunităţilor locale conduse de aleşi locali din PNL.
‘ Obligaţia conducerii PNL şi a Guvernului PNL este aceea de a sprijini toate proiectele comunităţilor locale conduse de primarii liberali şi a judeţelor conduse de preşedinţi de Consilii judeţene ai PNL. La guvernare, oamenii te judecă după ceea ce faci efectiv. Aici ştiu că sunt proiecte extrem de importante pe care eu vă garantez că voi fi implicat pentru a fi realizate pentru că ele reprezintă, de fapt, o carte de vizită a PNL şi realizări cu care ne putem prezenta în 2024 pentru a arăta că ne-am îndeplinit angajamentele. Toate proiectele primarilor liberali, în special înfiinţarea de distribuţii de gaz natural, toate proiectele de dezvoltare a infrastructurii trebuie sprijinite în mod sistemic de la nivelul Guvernului şi de la nivelul conducerii PNL ‘, a declarat Ludovic Orban, sâmbătă, la conferinţa de alegeri interne din cadrul organizaţiei PNL Bihor.
Orban susţine că, de la nivel naţional, el reprezintă ‘o garanţie’ pentru realizarea obiectivelor avute în vedere la nivelul judeţului Bihor, între care a enumerat realizarea unui spital de boli infecţioase şi dezvoltarea Aeroportului de la Oradea.
Actualul preşedinte al PNL Bihor, Ilie Bolojan, este singurul candidat pentru această funcţie la conferinţa judeţeană de alegeri care are loc, sâmbătă, la Sala Sporturilor din Oradea, cu participarea a 700 de liberali.