Intrarea României în Schengen întâi cu aeroporturile este un scenariu plauzibil, dar dosarul aderării ţării noastre la spaţiul european de liberă circulaţie este abordat ‘cu prudenţă, etapă cu etapă şi cu maximă seriozitate’, a declarat, luni, pentru AGERPRES, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu.
Aceasta a participat, la Bruxelles, la Consiliul Afaceri Externe.
Şefa diplomaţiei române a precizat că intrarea României în Schengen cu spaţiul aerian se va produce, în ‘cel mai apropiat scenariu’, în luna martie.
‘Anunţul făcut de Austria, care urmează să se materializeze şi în cadrul discuţiilor formale, este un pas important înainte, dar pentru noi este foarte important ca acest proces să continue şi îl abordăm cu prudenţă în continuare, pentru că, în momentul actual, trebuie să aşteptăm acordul parlamentului olandez pentru ridicarea veto-ului pentru Bulgaria şi după aceea putem să spunem că putem să avem o planificare în termeni procedurali a etapelor următoare’, a arătat Odobescu.
În paralel, a subliniat ea, continuă discuţiile cu partea austriacă.
‘Ne coordonăm foarte strâns cu ministerul de Interne. Demersurile continuă la cel mai înalt nivel. Avem sprijinul tuturor statelor membre, inclusiv al preşedinţiei spaniole (a Consiliului UE – n.r.) şi al Comisiei Europene, care joacă un rol important în întregul proces’, a punctat ministrul român.