Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, l-a primit vineri pe ambasadorul agreat al Statului Israel în România, Lior Ben Dor, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare, transmite MAE.
Potrivit sursei citate, ministrul Odobescu a exprimat îngrijorarea profundă faţă de potenţialul de agravare a situaţiei din Orientul Mijlociu şi a exprimat susţinerea României pentru măsurile de detensionare şi evitare a oricăror escaladări.
În context, Luminiţa Odobescu a amintit că România a condamnat cu fermitate şi la cele mai înalte niveluri atacurile din 7 octombrie. Totodată, a asigurat că România va continua să pledeze de o manieră vocală atât în plan bilateral, cât şi în cadrul forurilor internaţionale, pentru eliberarea tuturor ostaticilor ţinuţi captivi în Fâşia Gaza. De asemenea, a subliniat importanţa ajungerii la o încetare permanentă a focului în Fâşia Gaza şi a prezentat demersurile umanitare ale României adresate populaţiei.
În cadrul discuţiilor, Luminiţa Odobescu a subliniat angajamentul României faţă de combaterea antisemitismului, arătând că ţara noastră întreprinde, de o manieră activă, acţiuni concrete în acest sens.
Ea a exprimat încrederea că pe durata mandatului ambasadorului Lior Ben Dor la Bucureşti relaţiile tradiţionale româno-israeliene vor continua să se consolideze în toate domeniile de interes comun.
Sursa: AGERPRES
Articolul Luminița Odobescu l-a primit pe ambasadorul agreat al Statului Israel în România, Lior Ben Dor apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro