Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a declarat miercuri, în debutul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, că situaţia internaţională rămâne „instabilă” şi că trăim în continuare „cele mai complicate vremuri” după Al Doilea Război Mondial.
Crizele suprapuse şi prelungite care afectează sistemul internaţional creează o stare de instabilitate şi incertitudine profundă la nivel global, a subliniat Odobescu. Ea a menţionat că atunci când mediul internaţional este marcat de „crize majore şi instabilitate prelungită, acţiunea diplomatică trebuie să se adapteze şi chiar să se reinventeze”. Potrivit acesteia, „mai mult ca niciodată, MAE a devenit o instituţie cheie de securitate naţională”, care trebuie să pregătească şi să operaţionalizeze interacţiunea statului român cu partenerii externi.
„Situaţia internaţională rămâne instabilă şi trăim în continuare cele mai complicate vremuri de după ce de-al Doilea Război Mondial. Ne confruntăm cu o deteriorare gravă a situaţiei de securitate în zona noastră şi în lume şi nu există niciun indiciu că această tendinţă s-ar putea estompa. Speranţa că dezvoltarea economică, progresul tehnologic şi promovarea valorilor şi democraţiei conduc inevitabil la pace şi stabilitate internaţională – excepţiile având doar un caracter izolat sau trecător – se disipă sub ochii noştri”, a spus ea.
Luminiţa Odobescu a mai declarat că „o politică externă bună se poate face numai în rezonanţă cu o politică internă bună”. Totodată, a precizat că în ultimul an diplomaţia română a obţinut „numeroase succese” în demersurile în care s-a angajat, invocând în acest sens sprijinul acordat Ucrainei şi Republicii Moldova, consolidarea „dimensiunii de securitate” şi a parteneriatului strategic cu SUA, consolidarea Flancului Estic, revigorarea dialogului diplomatic cu statele din Balcanii de Vest şi cu regiuni geografice în care diplomaţia română a fost absentă „pentru o lungă perioadă de timp”, progrese în ceea ce priveşte coordonarea procesului de aderare a României la OCDE, organizarea „cu succes” a alegerilor europarlamentare într-un „număr record” de secţii de votare din afara ţării, extinderea şi îmbunătăţirea serviciilor consulare, demararea unui proces de modernizare a ambasadelor României.
„De multe ori am reuşit ca prin entuziasm şi determinare să suplinim deficitul de resurse umane şi financiare sau deficitul limitat. Vom continua să ne facem datoria şi să ne servim ţara cu tot ceea ce ştim şi putem, la aceleaşi standarde ridicate de profesionalism, pentru a promova activ rolul şi obiectivele strategice ale României în lume. În acelaşi timp, suntem conştienţi că resursele limitate nu pot fi compensate mereu sau în totalitate de eforturile noastre suplimentare, iar punerea în operă a multitudinii de proiecte diplomatice în care suntem angrenaţi, dar şi gestionarea provocărilor complexe în actualul context global, necesită alocarea de resurse extinse”, a spus ea.
Luminiţa Odobescu a mulţumit pentru sprijinul Guvernului în ce priveşte procesul de completare a resurselor, dar a menţionat că este „imperios” să fie consolidat în continuare aparatul diplomatic actual „prin asigurarea resurselor umane şi financiare adecvate şi prin ameliorarea statutului diplomatului român şi compatibilizarea lui cu cel al omologilor din străinătate”. Totodată, a subliniat importanţa asigurării „resurselor necesare unei bune funcţionări” a MAE şi a misiunilor diplomatice şi consulare, cât şi investiţiile în infrastructura proprietate a statului român în străinătate, „aflată câteodată într-o stare dificilă”.
Ea a mai spus că România va sprijini în continuare Ucraina „cât timp va fi necesar”, în paralel cu participarea la demersurile internaţionale şi europene de sancţionare a Rusiei. Totodată, a subliniat că România va fi în continuare alături de Republica Moldova, „ţara cea mai expusă din regiune şi cea mai afectată” de conflictul din Ucraina. Locul Republicii Moldova este în UE, a mai afirmat Odobescu.
„Facem aceste eforturi pentru a ajuta Ucraina să reziste şi pentru a bloca o eventuală extindere a agresiunii ruse către alte ţări cu efecte dezastruoase pentru noi toţi. (…) Abordarea României este una regională. Dorim ca atunci când este discutată situaţia Ucrainei, să fie avută în vedere şi Republica Moldova. Raţionamentul nostru ţine atât de considerente geo-politice, cât şi de pragmatism şi de realitatea de la frontiera noastră. Viziunea regională a României urmăreşte transformarea regiunii Mării Negre într-o zonă a păcii, securităţii şi conectivităţii”, a spus ea.
De asemenea, Odobescu a subliniat că abordarea României urmăreşte întărirea capacităţii generale a NATO de apărare colectivă. Pentru România, „o alianţă unită şi eficace, susţinută de o relaţie transatlantică puternică, este indispensabilă pentru menţinerea păcii şi securităţii în Europa”, a mai spus Odobescu. Ea a mai precizat că UE şi „dezvoltarea proiectului european rămân o prioritate pentru România”.
„Aderarea României la Spaţiul Schengen, la sfârşitul lunii martie anul acesta, cu frontierele aeriene şi maritime, a fost un prilej de recunoaştere a eforturilor noastre în materie de protecţie a frontierelor. Procesul trebuie însă finalizat cât mai rapid, prin ridicarea controalelor la frontierele terestre. Este nevoie de toate eforturile noastre diplomatice pentru a evidenţia contribuţia decisivă a României la securitatea UE şi capacitatea sa de a aborda orice provocări ale zonei Schengen”, a spus ea.
Luminiţa Odobescu a susţinut consolidarea parteneriatului strategic cu SUA.
„Menţinem interesul strategic de creştere a prezenţei SUA în ţara noastră, atât în plan militar, cât şi economic şi al rezilienţei. Rămânem angajaţi în avansarea proiectelor fanion de cooperare bilaterală în domeniul energiei nucleare şi pentru realizarea obiectivului de accedere a României în programul Visa Waiver”, a precizat diplomatul.
Potrivit acesteia, evoluţiile din Israel şi Gaza „au demonstrat o dată în plus că pacea justă şi de durată în regiune necesită soluţii politice”. Ea a mai precizat că în dosarul israeliano-palestinian „singura perspectivă viabilă rămâne soluţia celor două state, cu respectarea dreptului pentru securitate a statului Israel şi a aspiraţiilor legitime ale poporului palestinian”.
Sursa: AGERPRES
Articolul Luminița Odobescu: Situaţia internaţională rămâne instabilă şi trăim în continuare cele mai complicate vremuri de după ce de-al Doilea Război Mondial apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro