Iubitorii de natură din Timişoara pot descoperi o adevărată ‘deltă’ în miniatură pe un braţ sălbatic al Canalului Bega, în partea de est a municipiului, care ascunde o biodiversitate ce aşteaptă să fie descoperită, în cadrul proiectului ‘Lunca urbană Bega’ al fundaţiei Aquademica.
Unul dintre coordonatorii proiectului, Cosmin Ivaşcu, de la Facultatea de chimie, biologie, geografie a Universităţii de Vest Timişoara, spune că proiectul a început după simple plimbări în timpul cărora a descoperit în Timişoara o zonă cu o biodiversitate foarte mare şi cu un potenţial foarte ridicat pentru întregul municipiu.
‘Cei care iubesc natura pot descoperi biodiversitatea din Lunca urbană Bega înarmaţi cu răbdare, cu un aparat foto şi un binoclu. Astfel, pot observa speciile de păsări care trăiesc aici, sunt specii care cuibăresc aici şi pe timpul iernii; raţe sălbatice, raţa mare, lişiţe, găinuşe de baltă, corcodel mic. Dacă vin vara, pot vedea şi egrete şi stârci. Bega are foarte multe surprize în această zonă pentru cei care vor să o descopere. De asemenea, o metodă pe care noi o recomandăm pentru descoperirea sălbăticiei acestei lunci care s-a format pe un canal sunt plimbările cu caiacele. O concluzie în urma observaţiilor din cadrul proiectului este, în primul rând, responsabilitatea faţă de natura oraşului şi a vieţuitoarelor din zonă’, spune Cosmin Ivaşcu, pe pagina Lunca urbană Bega.
Proiectul ‘Lunca urbană Bega’ îşi propune cartarea ştiinţifică a biodiversităţii pe Canalul Bega, în zona Ghiroda-Plopi, puncte de observaţie şi antrenarea locuitorilor în activităţi de tip ‘citizen science’ (ştiinţă cetăţenească) care să îi reconecteze cu natura.
Iarna şi gerul încremenesc Lunca, unele păsări au migrat de mult spre locuri cu temperaturi mai prietenoase, dar altele se pot vedea dacă eşti suficient de atent şi rezişti în frigul năprasnic.
‘Noi am văzut piţigoii care caută hrană, raţa mare, vânturelul roşu şi uliul păsărar. Deşi pare pustie, Lunca vibrează de viaţă dacă ştii unde să priveşti’, mai spune Cosmin Ivaşcu.
Proiectul Aquademica se derulează în parteneriat cu Universitatea de Vest şi cu Primăria Municipiului Timişoara şi este finanţat prin Fondul pentru un viitor mai bun în comunităţi Timiş.
În timpul observaţiilor în Lunca urbană Bega, coordonatorii proiectului au descoperit, în toamna anului trecut, o broscuţă ţestoasă rănită. Potrivit rezultatelor unui control medico-veterinar amănunţit, cel mai probabil, ‘ţestoasa a luptat cu un şobolan (de acolo rănile serioase) şi dacă nu era luată de acolo, sigur ar fi murit. Din acel moment, broscuţa a devenit parte a echipei şi un fel de mascotă a noastră. A fost îngrijită cu multă atenţie şi iubire, dovada fiind că rănile i s-au vindecat neaşteptat de bine. Acum, aşteaptă şi ea, primăvara’, spun coordonatorii proiectului.