Macedonia de Nord a demarat miercuri vaccinarea împotriva COVID-19, după mai multe săptămâni de incertitudine în micul stat balcanic cu privire la lansarea campaniei, relatează AFP. Medicii şi personalul de îngrijire vor fi primii cărora li se va administra vaccinul. Campania a putut începe datorită unei donaţii de peste 4.500 de vaccinuri Pfizer/BioNtech oferite duminică de Serbia, în aşteptarea dozelor comandate de Skopje. Dacă în Uniunea Europeană campaniile de vaccinare au debutat la sfârşitul lui decembrie, statele mai sărace din Balcanii de Vest au fost lăsate să se descurce pe cont propriu. Dobrinka Naunova-Jovanovska, o specialistă în boli infecţioase, a fost prima persoană vaccinată la Skopje. ‘Am fost vaccinată şi mă simt foarte bine’, a declarat ea. Ministrul sănătăţii, Venko Filipce, a precizat că restul dozelor vor fi destinate personalului de îngrijire din spitalele unde sunt internaţi pacienţi cu COVID-19, în capitală şi în alte oraşe. Ministerul are în plan să includă în categoria prioritară persoanele de peste 70 de ani. Serbia a promis să trimită Macedoniei de Nord mai multe mii de doze, însă o vaccinare masivă nu va putea să înceapă decât după sosirea celor 200.000 de doze de vaccin chinezesc Sinopharm aşteptate la sfârşitul lunii februarie. Guvernul de la Skopje speră şi că va obţine primele tranşe de vaccin AstraZeneca prin sistemul COVAX în martie. De la debutul pandemiei, în Macedonia de Nord au fost raportate peste 97.000 de cazuri de infectare cu coronavirus şi mai mult de 3.000 de decese. În regiune, campania de vaccinare din Serbia este una din cele mai eficace din Europa, cu peste un milion de persoane vaccinate până miercuri. În schimb, Kosovo şi Muntenegru nu au demarat încă programele de imunizare a populaţiei împotriva COVID-19. Pentru a accelera campania de imunizare, Croaţia, stat membru al Uniunii Europene, examinează posibilitatea de a achiziţiona vaccinul rusesc Sputnik V chiar înainte ca acesta să obţină autorizare din partea UE.