Ministerul Afacerilor Externe anunţă că Federaţia Rusă a declarat ‘personae non gratae’ 10 persoane de la Ambasada României la Moscova, ca o reacţie la gestul similar făcut de către România pe 5 aprilie 2022.
Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de MAE, decizia autorităţilor române din aprilie a avut la bază activităţile şi acţiunile a 10 oficiali ruşi, care au contravenit prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961.
MAE reiterează condamnarea fermă a agresiunii ilegale, nejustificate şi neprovocate a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi a crimelor de război şi a altor crime internaţionale comise în această ţară de către forţele ruse.
Pe 5 aprilie, MAE anunţa că autorităţile române au decis declararea ca ‘personae non gratae’ pe teritoriul României a 10 persoane care activau în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti.