Acasă55MAE: Atenţionare de călătorie - cod portocaliu de intemperii în Republica Moldova

MAE: Atenţionare de călătorie – cod portocaliu de intemperii în Republica Moldova

Un cod portocaliu de intemperii cu vânt puternic, lapoviţă şi ninsoare este anunţat, duminică şi luni, pentru Republica Moldova, a transmis Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit sursei citate, autorităţile din această ţară au prognozat intensificări ale vântului nord-vestic, cu viteza la rafală de până la 15-20 m/s.

Administraţia de Stat a Drumurilor din Republica Moldova le recomandă tuturor participanţilor la circulaţia rutieră să-şi echipeze mijloacele de transport în conformitate cu prevederile Regulamentului local al Circulaţiei Rutiere (dotare autoturisme cu anvelope de sezon, funcţionalitate sisteme – iluminare, control temperatură etc). Inspectoratul Naţional de Patrulare recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere şi să adapteze viteza de rulare la condiţiile de drum.

Poliţia de Frontieră din Republica Moldova informează că circulaţia este restricţionată prin PTF Cahul, în urma opririi temporare a circulaţiei la trecerea frontierei prin PTF Oancea de către autorităţile române, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. La frontiera cu Ucraina se circulă cu dificultate prin PTF Palanca din cauza vântului, periodic fiind întreruptă activitatea, iar transportul redirecţionat prin PTF Tudora. Totodată, în PTF Leuşeni-Albiţa au fost impuse restricţii de circulaţie pentru camioane la intrarea în România din cauza ninsorii abundente, iar în PTF Giurgiuleşti-Galaţi deplasarea camioanelor este îngreunată, precizează MAE.

Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, pe Aeroportul Internaţional Chişinău au fost anulate patru curse spre şi dinspre Republica Turcia. Autorităţile locale recomandă pasagerilor să verifice din timp orarul zborurilor.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Chişinău (+373 22 260 737 şi +373 22 260 747), apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii call center în regim de permanenţă, Consulatul General al României la Bălţi (373 231 80001, +373 231 80005), Consulatul General al României la Cahul (+373 299 80001, +373 299 80002).

Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefoanele de permanenţă ale misiunii diplomatice a României la Chişinău: (+373 68 33 63 63), CG Cahul (+373 60200925) şi CG Bălţi (+373 681 95006).

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://chisinau.mae.ro, http://cgchisinau.mae.ro, http://balti.mae.ro, http://cahul.mae.ro, http://www.meteo.md, www.mae.ro şi reaminteşte că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia ‘Călătoreşte în siguranţă’ (http://www.mae.ro/app_cs), cu informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare ‘Un SMS îţi poate salva viaţa!’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks