Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a subliniat vineri, la reuniunea extraordinară a Consiliului Afaceri Externe (CAE), care a avut loc la Bruxelles, nevoia menţinerii poziţiei ferme a UE faţă de agresiunile ‘inacceptabile’ ale Rusiei, având în vedere gravitatea situaţiei cu care se confruntă Ucraina şi care are un impact major asupra întregii securităţi euroatlantice, informează un comunicat transmis de MAE.
Potrivit MAE, reuniunea a avut drept scop abordarea efectelor ample şi multidimensionale ale agresiunii militare ilegale, neprovocate şi nejustificate a Rusiei împotriva Ucrainei, în continuarea discuţiilor liderilor europeni de la Consiliul European de joi, stabilirea reacţiilor ferme şi rapide ale UE împotriva Moscovei, inclusiv adoptarea unui pachet substanţial, robust şi cuprinzător de sancţiuni.
Cu prilejul reuniunii extraordinare, a avut loc şi un schimb de opinii cu ministrul de Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba.
‘Ministrul român de Externe a reiterat solidaritatea cu Ucraina şi sprijinul pentru independenţa şi integritatea teritorială a acestui stat şi a reafirmat condamnarea fermă a agresiunii militare a Rusiei, care constituie o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi a principiilor fundamentale care stau la baza ordinii internaţionale bazate pe reguli. A arătat, de asemenea, că, în conformitate cu dreptul internaţional, Belarus este, la rândul său, responsabil de agresiune la adresa Ucrainei prin oferirea teritoriului său în sprijinul agresiunii militare a trupelor ruse. A solicitat UE să continue să ceară nerecunoaşterea aşa-ziselor republici din estul Ucrainei, subliniind existenţa în dreptul internaţional a unei obligaţii de a nu recunoaşte situaţii ilegale. Având în vedere gravitatea situaţiei cu care se confruntă Ucraina şi care are un impact major asupra întregii securităţi euroatlantice, ministrul român de Externe a accentuat nevoia menţinerii poziţiei ferme a UE faţă de agresiunile inacceptabile ale Rusiei’, relatează comunicatul MAE.
De asemenea, oficialul român a subliniat importanţa de a readuce în atenţia activă a UE problematica conflictelor prelungite din regiunea Mării Negre, pe care ministrul Aurescu a adus-o pe agenda curentă a CAE anul trecut, cu sprijinul a încă 10 omologi europeni, demers urmat de dezbaterea din luna mai de la CAE informal de la Lisabona. Ministrul Aurescu a arătat că actuala criză de securitate, agravată de Rusia printr-o agresiune armată pornind tocmai de la un conflict prelungit – cel din estul Ucrainei – arată foarte clar oportunitatea şi necesitatea iniţiativei României, care trebuie continuată de CAE.
Miniştrii de Externe au adoptat formal pachetul de sancţiuni suplimentare la adresa Federaţiei Ruse, în baza acordului politic al liderilor europeni, exprimat cu ocazia reuniunii extraordinare a Consiliului European din ziua precedentă.
Referitor la sprijinul oferit Ucrainei, Bogdan Aurescu a arătat că este important ca UE să răspundă nevoilor imediate ale acestei ţări transmise în cadrul Mecanismului european pentru situaţii de urgenţă şi a informat că România a oferit un prim sprijin umanitar, constând în materiale medicale, menţionează comunicatul MAE.
Ministrul Aurescu a pledat în favoarea unui sprijin al UE, în actualele circumstanţe, şi pentru ceilalţi parteneri estici, în special Republica Moldova şi Georgia, a căror rezilienţă trebuie consolidată. El a arătat că este esenţială transmiterea unui mesaj puternic de susţinere a suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale celor două state, concomitent cu susţinerea oferită Ucrainei.
De asemenea, Aurescu a insistat asupra evaluării, la nivelul Serviciului European de Acţiune Externă şi al Comisiei Europene, a măsurilor disponibile pentru acordare de asistenţă tehnică şi financiară, pentru a creşte rezilienţa acestora şi pentru a sprijini eforturile Republicii Moldova, atât în ceea ce priveşte gestionarea refugiaţilor ucraineni, cât şi a unei eventuale noi crize energetice.
Oficialul român a informat şi cu privire la sprijinul României pentru evacuarea cetăţenilor din state membre, dar şi din state terţe aflaţi în Ucraina, prin facilitarea tranzitului prin ţara noastră. El a mai propus spre reflecţie ideea creării unui fond special dedicat gestionării situaţiei refugiaţilor în contextul prezentei crize, dacă va fi necesar, mai evidenţiază comunicatul citat.