O celulă de criză interinstituţională a fost convocată pentru a analiza şi verifica informaţiile potrivit cărora, joi, ar fi fost răpiţi mai mulţi navigatori de pe vasul ‘Davide B’, în largul coastelor statului Benin, în componenţa echipajului fiind şi cetăţeni români, arată Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
‘Din dispoziţia ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a fost deja convocată Celula de criză interinstituţională în vederea iniţierii demersurilor necesare pentru verificarea situaţiei, confirmarea informaţiilor referitoare la cetăţenia şi identitatea persoanelor răpite şi întreprinderea acţiunilor specifice în astfel de cazuri’, arată MAE.
Reprezentanţii ministerului reiterează recomandarea ca ‘tratarea în spaţiul public a elementelor privind acest caz să se facă cu toată precauţia, dat fiind caracterul specific şi sensibil al acestuia’.