AcasăPoliticaMAE chinez: China a menţinut permanent comunicarea cu toate părţile din conflictul...

MAE chinez: China a menţinut permanent comunicarea cu toate părţile din conflictul Rusia-Ucraina

China a menţinut permanent comunicarea cu toate părţile din conflictul dintre Rusia şi Ucraina, inclusiv cu Kievul, a afirmat luni un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt Mao Ning a făcut această precizare rugat să comenteze declaraţiile preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care s-a declarat favorabil discuţiilor cu China, menţionează Reuters.

Ca răspuns la o altă întrebare, privind intenţia declarată a lui Zelenski de a vorbi cu preşedintele chinez Xi Jinping, responsabilul MAE chinez a subliniat că „poziţia Chinei în ce priveşte criza ucraineană este constantă şi foarte clară”.

„Esenţa constă în a face apel la pace şi promovarea dialogului şi a unei soluţii politice la criză. Am menţinut întotdeauna comunicarea cu toate părţile implicate, inclusiv cu Ucraina”, a explicat Mao Ning.

Vineri, Volodimir Zelenski s-a declarat favorabil faţă de unele elemente ale propunerii avansate săptămâna trecută de China pentru o încetare a focului în războiul pornit de Rusia contra Ucrainei în urmă cu un an, adăugând însă că numai ţara unde are loc războiul poate iniţia un plan de pace şi a cerut insistent Beijingului să nu livreze arme Moscovei. El a apreciat drept promiţător faptul că China doreşte să se implice în medierea unei păci între Ucraina şi Rusia, dar a atras atenţia că orice plan de pace care nu include o retragere totală a trupelor ruse din Ucraina este inacceptabil pentru Kiev şi şi-a manifestat intenţia să se întâlnească cu preşedintele chinez Xi Jinping.

sursa – AGERPRES

Articolul MAE chinez: China a menţinut permanent comunicarea cu toate părţile din conflictul Rusia-Ucraina apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks