Acasă55MAE condamnă bombardarea închisorii din Olenivka şi susţine aplicarea de sancţini internaţionale...

MAE condamnă bombardarea închisorii din Olenivka şi susţine aplicarea de sancţini internaţionale Rusiei

Ministerul Afacerilor Externe condamnă bombardarea închisorii din Olenivka şi uciderea prizonierilor de război ucraineni, potrivit unui mesaj transmis duminică.

‘Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm bombardarea închisorii din Olenivka şi uciderea prizonierilor de război ucraineni. Aceste crime atroce comise de Rusia impun investigarea şi sancţionarea internaţională. Transmitem condoleanţe familiilor şi susţinere totală pentru Ucraina’, se arată în mesajul postat de MAE pe Twitter.

O închisoare din Olenivka a fost bombardată vineri, majoritatea celor 193 de prizonieri de război ucraineni aflaţi acolo fiind ucişi sau răniţi, după cum a declarat Ministerul rus al Apărării, care a publicat sâmbătă numele a 50 de morţi şi 73 de răniţi.

Rusia afirmă că lovitura a venit de la un lansator multiplu de rachete cu bătaie mare HIMARS furnizat Ucrainei de Statele Unite, în condiţiile în care Kievul caută să recupereze teritorii controlate de separatiştii proruşi în estul Ucrainei. Ucraina a replicat că nu ar trage niciodată asupra unei poziţii civile – mai ales a uneia unde se aflau propriii oameni – şi a acuzat Rusia că a organizat atacul ca răzbunare asupra naţionaliştilor ucraineni în rândul prizonierilor luaţi de la Mariupol acum câteva săptămâni.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks