Trupurile celor două românce, dispărute vineri seara în apele învolburate ale unui râu, în Italia, au fost găsite și identificate de salvatori. Ministerul Afacerilor Externe a confirmat aseară cetățenia victimelor. Despre tânărul care se afla împreună cu fetele nu știe nimic până în acest moment. Cei trei au dispărut lângă Udine, după ce pe râul unde se aventuraseră s-a format o viitură foarte puternică. Pompierii i-au văzut în mijlocul puhoaielor, dar nu au reuşit să ajungă la ei înainte de a fi luaţi de ape.
Radu Filip, purtător de cuvânt MAE: „Reprezentanții Consulatului General al României la Trieste au fost informați de către autoritățile italiene asupra faptului că trupurile neînsuflețite a două dintre cele trei persoane declarate anterior dispărute au fost găsite, fiind în desfășurare operațiunile de căutare pentru găsirea celei de-a treia persoane. De asemenea, în urma informațiilor transmise de către autoritățile italiene, MAE confirmă cetățenia română a celor două persoane decedate.”
Cele trei persoane au dispărut în apele fluviului Natisone, din regiunea Friuli Venezia Giulia.
De vineri, de când s-a întâmplat nenorocirea, pompierii au căutat fară oprire trupurile celor trei români. Nivelul apei a mai scăzut și a ridicat la suprafață corpurile neînsuflețite ale fetelor. Unul dintre acestea a fost zărit de voluntarii protecției civile, la 700 de m distanță de locul în care tinerii au fost luați de ape, iar celalalt a fost găsit de pompieri la 1 km.
Reprezentanţii oficiului consular menţin în permanenţă dialogul cu autorităţile locale în vederea obţinerii de informaţii cu privire la operaţiunile de căutare a celei de-a treia persoane dispărute, precum şi cu familiile cetăţenilor români decedaţi, fiind pregătiţi să acorde asistenţă consulară în funcţie de solicitări şi conform competenţelor.
MAE informează că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Trieste: +39040411652, +390404528136, +39040416350, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii call center-ului în regim de permanenţă.De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie numărul de telefon de permanenţă al oficiului consular: +393408821688.
Sursa: Știrile TVR
Articolul MAE confirmă cetăţenia română a două persoane decedate în inundaţiile din Italia. Trupul tânărului care se afla împreună cu fetele nu a fost găsit apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro