Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut vineri o convorbire telefonică cu omologul său ceh, Jan Lipavsky, în contextul exercitării de către Republica Cehă a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, informează un comunicat MAE transmis AGERPRES.
Ministrul român a reiterat, în cadrul convorbirii, ‘sprijinul deplin al României pentru obiectivele şi buna desfăşurare a Preşedinţiei cehe a Consiliului UE, inclusiv în contextul complex al agresiunii armate a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei’, precizează sursa citată.
În acest context, ministrul Lipavsky a informat despre concluziile recentei sale vizite la Kiev, iar cei doi şefi ai diplomaţiilor au realizat un schimb de opinii cu privire la evoluţiile din teren. Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat amplele măsuri multidimensionale luate de România în sprijinul Ucrainei, inclusiv prin facilitarea intrării în România a peste 2,75 milioane de cetăţeni ucraineni, precum şi pe palierul securităţii alimentare, prin facilitarea tranzitului prin ţara noastră a peste 6,5 milioane de tone de cereale ucrainene.
Aurescu a asigurat că România va continua să ofere sprijin pe acest palier strategic şi să ia măsuri pentru îmbunătăţirea capacităţilor logistice de tranzit. Ministrul ceh a mulţumit pentru toate demersurile ţării noastre.
Cei doi miniştri au discutat, în context, şi despre situaţia din Republica Moldova, cu accent asupra necesităţii menţinerii sprijinului UE şi la nivel bilateral pentru securitatea energetică a acestei ţări. Ministrul de externe al României a menţionat demersurile ţării noastre pentru asigurarea necesarului de energie pentru statul vecin.
Şeful diplomaţiei române a exprimat, totodată, mulţumiri pentru eforturile Preşedinţiei cehe a Consiliului UE vizând sprijinul pentru aderarea României la Spaţiul Schengen. De asemenea, cei doi miniştri au discutat despre stadiul şi continuarea demersurilor pe acest dosar. Ministrul ceh de externe l-a asigurat pe omologul român că România va beneficia şi în continuare de toată susţinerea Cehiei pe parcursul procesului de aderare la Schengen.
În cadrul discuţiei celor doi miniştri, a avut loc şi un schimb de vederi privind privind situaţia din Balcanii de Vest, cu accent pe situaţia din Kosovo. În context, a fost amintit rolul Dialogului Belgrad-Priştina, facilitat de Uniunea Europeană, fiind încurajată continuarea angajamentului celor două părţi şi necesitatea menţinerii unui climat general pozitiv, fără provocări de nicio parte.