Acasă55MAE, despre minorii români plasaţi în custodie în Germania: Măsura de protecţie,...

MAE, despre minorii români plasaţi în custodie în Germania: Măsura de protecţie, revocată şi pentru ultimul copil

Măsura plasării în custodie dispusă de autorităţile germane din districtul Heide, Saxonia Inferioară, Republica Federală Germania, în aprilie 2021, pentru cei şapte copii ai familiei Furdui a fost revocată şi pentru ultimul dintre aceştia, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis, sâmbătă, AGERPRES.

Judecătoria Walsrode, landul Saxonia, a dispus, pe 10 februarie, revocarea măsurii de protecţie, astfel că fiica cea mică a familiei urmează să fie preluată de părinţi cel târziu pe 11 februarie.

Informaţia referitoare la decizia instanţei a fost comunicată de către mama minorilor, în cadrul unei convorbiri telefonice cu reprezentanţii Ambasadei României la Berlin.

Cinci din cei şapte minori au revenit în familie, iar fratele cel mare se află în România în familia extinsă.

MAE reaminteşte că Ambasada României la Berlin are în atenţie acest caz din 29 aprilie 2021, când misiunea diplomatică s-a autosesizat, ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media referitoare la situaţia minorilor români.

De la data semnalării situaţiei, Ambasada României la Berlin a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri oficiale pe lângă autorităţile germane competente şi a contactat familia cetăţenilor români minori, în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare şi oferirii de sprijin consular, conform competenţelor legale. De asemenea, Ambasada României la Berlin a eliberat minorilor acte de stare civilă şi documente de călătorie româneşti.

Totodată, MAE precizează că, pentru a veni în sprijinul familiei, s-au efectuat multiple demersuri, pe mai multe paliere, atât la nivel guvernamental, în strânsă cooperare cu Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, cât şi la nivel parlamentar. Reprezentanţi ai Parlamentului României au efectuat demersuri în sprijinul familiei, la nivelul Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti, prin vizite şi întâlniri cu autorităţi relevante din Republica Federală Germania.

MAE precizează că reprezentanţii Ambasadei României la Berlin au menţinut un dialog constant cu privire la acest caz atât cu autorităţile federale (inclusiv Ministerul Federal de Externe german), cât şi cu autorităţile competente locale, precum şi cu Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalitaţii de Şanse, prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, în vederea sprijinirii familiei şi a monitorizat permanent evoluţia cazului. De asemenea, MAE a solicitat autorităţilor germane întreprinderea măsurilor corespunzătoare, conform competenţelor legale şi a pus la dispoziţia autorităţilor locale anchetele sociale efectuate în scopul sprijinirii repatrierii minorilor şi reintegrării acestora în familia extinsă din România.

Ministerul Afacerilor Externe şi Ambasada României la Berlin au acordat prioritate acestui caz, fiind în dialog continuu cu familia minorilor, cu autorităţile germane competente şi Ministerul Familiei şi a sprijinit în mod repetat demersurile familiei minorilor, inclusiv prin mijloacele de intervenţie posibile în baza legislaţiei germane şi a dreptului internaţional în materie, au mai transmis reprezentanţii MAE.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks