Ministerul Afacerilor Externe (MAE) salută împlinirea, la 14 decembrie, a 66 de ani de la admiterea României în Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).
‘În cei 66 de ani de apartenenţă la ONU, România s-a afirmat ca susţinător şi apărător activ al valorilor şi principiilor ONU, precum şi al cooperării pe plan internaţional şi diplomaţiei multilaterale. În toată această perioadă, ţara noastră şi-a reafirmat şi diversificat continuu profilul de membru ONU, având contribuţii semnificative la evoluţia generală a organizaţiei, la întărirea sistemului juridic internaţional, menţinerea păcii şi a securităţii internaţionale, promovarea democraţiei şi a drepturilor omului şi a politicilor de dezvoltare globală’, arată un comunicat MAE transmis AGERPRES.
De asemenea, după aderarea la Uniunea Europeană, activitatea României la ONU a inclus şi promovarea unor teme şi preocupări de interes pentru UE, precizează sursa citată.
Contribuţia României la activităţile organelor principale ale ONU a inclus asigurarea preşedinţiei celei de-a 22-a sesiuni a Adunării Generale, precum şi exercitarea mandatelor de membru nepermanent al Consiliului de Securitate (CS ONU), de membru al Consiliului Economic şi Social (ECOSOC), precum şi de membru al Consiliului Drepturilor Omului (CDO).
Totodată, calitatea de membru al ONU a permis României să aibă o participare de substanţă la activitatea agenţiilor specializate şi a programelor şi fondurilor de dezvoltare din sistemului ONU.
MAE subliniază că ‘ataşamentul profund al României pentru Naţiunile Unite şi aportul la consolidarea multilateralismului în cadrul onusian, atât de necesară pentru adaptarea la contextul global, reprezintă una dintre liniile de acţiune de bază ale politicii externe a ţării noastre, iar diplomaţia română va continua să promoveze consecvent obiectivele acesteia, în efortul de a contribui la progresul către o lume mai sigură, mai liberă şi mai prosperă’.
Organizaţia Naţiunilor Unite a fost creată odată cu semnarea Cartei ONU, la 26 iunie 1945, de către delegaţi ai 51 de state de pe toate continentele, participante la Conferinţa de la San Francisco (25 aprilie-26 iunie 1945). Carta ONU a intrat în vigoare ulterior, la 24 octombrie 1945, urmare ratificării de către statele semnatare. Astfel, ziua de 24 octombrie a devenit Ziua Naţiunilor Unite. La 14 decembrie 1955, Adunarea Generală a ONU a decis, prin rezoluţia A/RES/995 (X), admiterea României în ONU, alături de alte 15 state.
România a fost membru nepermanent al Consiliului de Securitate în anii 1962, 1976-1977, 1990-1991 şi 2004-2005, precum şi în ECOSOC în perioadele 1965-1967, 1974-1976, 1978-1980, 1982-1987, 1990-1998, 2001-2003, 2007-2009, 2018-2019. Începând cu anul 2007, în calitate de ţară donatoare de asistenţă pentru dezvoltare, România este implicată într-o nouă formă de cooperare cu ONU, prin parteneriatul dezvoltat cu un număr important de agenţii şi instituţii onusiene cu activitate în domeniul dezvoltării.
De asemenea, în 2021 s-au împlinit 30 de ani de când România participă neîntrerupt la misiuni ONU de menţinere a păcii, în conformitate cu angajamentul şi sprijinul său constant pentru multilateralism şi pentru asigurarea păcii şi securităţii internaţionale, precum misiunile din R. D. Congo (MONUSCO), Sudanul de Sud (UNMISS) şi Republica Centrafricană (MINUSCA).
Prezenţa formală a ONU în România datează din 1970, când a fost deschis, la Bucureşti, Centrul de Informare ONU (UNIC). Ulterior, aceasta s-a diversificat şi a evoluat, răspunzând priorităţilor identificate de autorităţile române în domeniile de acţiune la nivel onusian. În prezent, ‘Casa ONU’ la Bucureşti găzduieşte o serie de reprezentanţe în România ale agenţiilor specializate, programelor şi fondurilor de dezvoltare din sistemul ONU.