Încă 15 cetăţeni afgani, colaboratori ai forţelor armate române, precum şi studenţi cu burse în România, au fost evacuaţi, sâmbătă, din Afganistan pe cale terestră şi se află în siguranţă în Pakistan, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
‘În urma demersurilor Celulei de criză, încă 15 cetăţeni afgani au fost evacuaţi astăzi cu succes din Afganistan pe cale terestră şi se află în siguranţă pe teritoriul Pakistanului. Cetăţenii afgani evacuaţi în acest grup sunt colaboratori ai forţelor armate române, precum şi studenţi cu burse în România şi au fost preluaţi de un reprezentant al Ambasadei României la Islamabad, fiind transportaţi într-o locaţie unde vor rămâne până la definitivarea procedurilor specifice în vederea continuării deplasării către România’, se arată într-un comunicat al MAE.
Conform aceleiaşi surse, pentru membrii acestui al doilea grup de cetăţeni afgani evacuaţi, misiunea diplomatică de la Islamabad a emis vize şi documente care să le asigure tranzitul teritoriului afgan şi accesul pe teritoriul statului pakistanez. Au fost întreprinse, de asemenea, toate demersurile diplomatice necesare pe lângă autorităţile pakistaneze pentru evacuarea cetăţenilor afgani în condiţii de siguranţă.
‘MAE reiterează mulţumirile deosebite ale autorităţilor române partenerilor din cadrul MAE pakistanez, în special Celulei de gestionare a crizelor, dar şi celorlalte instituţii şi autorităţi pakistaneze pentru colaborare şi pentru rolul avut în aceste demersuri’, se mai menţionează în comunicat.
Potrivit datelor transmise de MAE, până în prezent, în urma demersurilor Celulei de criză interinstituţionale, care a fost activată la 13 august şi este coordonată de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, au fost evacuaţi din Afganistan 76 de cetăţeni afgani din categoriile vulnerabile. Ei se adaugă evacuării cu succes a tuturor celor 49 de cetăţeni români care au dorit să fie repatriaţi şi a unui număr de şapte cetăţeni din state aliate.
Celula de criză interinstituţională îşi continuă activitatea şi întreprinde demersuri, în regim de permanenţă, pentru gestionarea situaţiei cetăţenilor afgani din categoriile vulnerabile care şi-au manifestat dorinţa de a fi evacuaţi în România – procesarea solicitărilor, contactarea, identificarea şi validarea de securitate a acestora. În acest scop, este menţinută permanent legătura cu partenerii internaţionali. AGERPRES / (AS – autor: George Onea, editor: Marius Frăţilă)