Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îşi exprimă îngrijorarea faţă de proliferarea discursului instigator la ură îndreptat împotriva membrilor comunităţii rome, în special în mediul online şi ‘condamnă cu fermitate acest fenomen, ca şi orice act rasist şi reafirmă necesitatea combaterii discriminării şi acţiunilor extremiste cu caracter etnic sau rasial’.
Mesajul este transmis miercuri, de Ziua naţională de comemorare a Holocaustului împotriva romilor – Samudaripen.
MAE declară, în context, că susţine iniţiativele naţionale şi internaţionale de promovare a educaţiei, cercetării şi comemorării genocidului romilor.
‘Insuficienta cunoaştere a istoriei genocidului romilor perpetuează extinderea prejudecăţilor, stigmatizării şi atitudinilor discriminatorii care afectează şi astăzi membrii comunităţii rome. În contextul acţiunilor diplomatice multilaterale, MAE susţine acordarea unei atenţii speciale problematicii memoriei victimelor genocidului romilor din perioada Holocaustului, precum şi eforturilor dedicate educării tinerelor generaţii asupra acestui episod dramatic al istoriei europene’, arată sursa citată.
În contextul creat de agresiunea nejustificată şi neprovocată a Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, MAE îşi reafirmă solidaritatea cu victimele de etnie romă ale conflictului, susţine acţiunile de gestionare a situaţiei refugiaţilor de etnie romă din Ucraina şi respinge ferm orice tip de discriminare la care sunt expuşi unii membri ai acestei comunităţi în contextul conflictului.
La 2 august 1944, aproximativ 3.000 de romi din lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau au căzut victime ale regimului nazist. În total, în Europa, circa 500.000 romi au fost ucişi în evenimentele din perioada Holocaustului.
Pentru a onora memoria victimelor, ziua de 2 august a fost declarată drept Ziua europeană de comemorare a genocidului romilor prin Rezoluţia Parlamentului European din 15 aprilie 2015.
Data de 2 august a fost instituită în 2020, în plan naţional, ca Zi naţională de comemorare a Holocaustului împotriva Romilor – Samudaripen. Cuvântul ‘samudaripen’ înseamnă ‘ucidere în masă’ în limba romani.
Conform Raportului final al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România, aproximativ 25.000 de romi din România au fost deportaţi de regimul Antonescu în Transnistria. Dintre aceştia, circa 11.000 au murit în Transnistria.