Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a avut, marţi, o convorbire la telefon cu omologul turc, Hakan Fidan, în care a felicitat partea turcă cu prilejul aniversării centenarului Republicii Turcia şi a accentuat ‘importanţa deosebită’ a parteneriatului strategic dintre cele două state.
Potrivit unui comunicat al MAE transmis, marţi, AGERPRES, Luminiţa Odobescu a reconfirmat importanţa consolidării relaţiei bilaterale româno-turce bazate pe dialog politico-diplomatic consistent şi o cooperare substanţială pe palier economic, accentuând importanţa deosebită a Parteneriatului Strategic dintre România şi Republica Turcia.
Cei doi oficiali au avut un schimb de opinii cu privire la situaţia de securitate din Statul Israel şi Fâşia Gaza, subliniind necesitatea asigurării furnizării de sprijin umanitar pentru populaţia din Fâşia Gaza.
Totodată, a fost agreată realizarea unei coordonări sporite în vederea eliberării imediate şi necondiţionate a tuturor ostaticilor şi a prevenirii riscului de escaladare a violenţelor în regiune, precizează MAE.
Cei doi demnitari au agreat menţinerea unei coordonări strânse pe aspectele de actualitate ale agendei internaţionale şi regionale, cu accent pe situaţia de securitate din Marea Neagră, se mai arată în comunicat.