Acasă55MAE: Ministrul Aurescu i-a solicitat omologului ungar urgentarea procedurilor de control în...

MAE: Ministrul Aurescu i-a solicitat omologului ungar urgentarea procedurilor de control în cazul cetăţenilor ucraineni

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, i-a semnalat omologului ungar, Peter Szijjarto, situaţia de la frontieră şi a adresat, încă o dată, solicitarea ca, în contextul crizei umanitare din Ucraina, să fie luată în considerare urgentarea procedurilor de control al cetăţenilor ucraineni care se prezintă la frontiera ungaro-română şi care nu sunt în posesia unui paşaport biometric şi de a introduce noi măsuri pentru reducerea timpilor de aşteptare în frontieră, arată un comunicat al MAE transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, este sugerată suplimentarea cu personal specializat a punctelor de frontieră cu România, respectiv pentru utilizarea tuturor benzilor de acces spre punctul de trecere a frontierei, acolo unde este aplicabilă o astfel de măsură (spre exemplu, la punctul de trecere a frontierei Nădlac II).

Astfel, au fost indicate punctele de trecere a frontierei cu timpii de aşteptare cei mai lungi: Petea, Borş, Nădlac II, Urziceni, Borş II.

Ministrul Aurescu a avut, miercuri, două discuţii telefonice cu omologul ungar, Peter Szijjarto, în continuarea convorbirii de săptămâna trecută.

Demersul şefului diplomaţiei române vine în continuarea celor făcute de MAE încă de marţi seară, 8 martie, prin adresarea în scris a acestor solicitări, atât prin Ambasada României la Budapesta, cât şi direct Ambasadei Ungariei la Bucureşti.

Ministrul Szijjarto a reconfirmat, cu acest prilej, omologului român faptul că măsurile stabilite în cadrul conversaţiei anterioare rămân valabile, anume că autorităţile ungare permit intrarea pe teritoriul Ungariei a persoanelor fără paşaport biometric şi că, în coordonare cu autorităţile competente, vor fi demarate demersurile pentru a identifica în cel mai scurt timp măsurile care se impun pentru a fluidiza procedura şi a facilita tranzitul mai rapid peste frontieră, mai precizează MAE.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks