Acasă55MAE: Necesitatea consolidării democraţiilor, evidenţiată de ministrul Aurescu la reuniunea Consiliului Guvernator...

MAE: Necesitatea consolidării democraţiilor, evidenţiată de ministrul Aurescu la reuniunea Consiliului Guvernator al Comunităţii Democraţiilor

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a evidenţiat miercuri, la cea de-a 34-a reuniune a Consiliului Guvernator al Comunităţii Democraţiilor (CoD) că, în contextul amplificării ameninţărilor la adresa valorilor democratice, ca urmare a implicaţiilor pandemiei de COVID-19 şi a utilizării mijloacelor hibride, este necesară eficientizarea multilateralismului, asigurarea ordinii internaţionale bazate pe norme şi consolidarea democraţiilor.

La reuniunea moderată de Bogdan Aurescu, în contextul exercitării Preşedinţiei române a CoD, au mai luat cuvântul secretarul general al CoD, Thomas E. Garrett, şi directorul/secretar al Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept – Comisia de la Veneţia, Simona Granata-Menghini, la invitaţia Preşedinţiei române.

Potrivit unui comunicat al MAE transmis, miercuri, AGERPRES, ministrul Aurescu a evidenţiat a subliniat că, prin adoptarea Declaraţiei Ministeriale de la Bucureşti, de către cea de-a zecea conferinţă ministerială pe care a găzduit-o la New York, în marja segmentului la nivel înalt al Adunării Generale a ONU, Comunitatea Democraţiilor a arătat determinarea de a apăra şi promova principiile şi valorile comune, precum şi rezilienţa democratică.

De asemenea, şeful diplomaţiei române a reiterat necesitatea amplificării implicării active în apărarea valorilor democraţiei a unor foruri precum CoD, care trebuie să reacţioneze vocal şi vizibil, inclusiv prin sancţionarea fermă şi promptă a tuturor încercărilor de alterare a proceselor democratice din statele partenere şi democraţiile emergente.

Aurescu a menţionat relevanţa acţiunilor Comunităţii Democraţiilor în sprijinul apărării drepturilor omului, amintind declaraţiile adoptate de statele membre din Consiliul Guvernator cu acest scop, cu referire la Declaraţia privind situaţia din Myanmar, în februarie anul trecut şi la cea privind situaţia din Cuba, din noiembrie 2021, la care se adaugă reacţiile secretariatului CoD în cazurile de derapaje democratice din Mali, Belarus, Sudan.

Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat angajamentul României pentru prevenirea şi combaterea fenomenelor negative care subminează încrederea democratică, aspect care este reflectat inclusiv în rezultatele Preşedinţiei ţării noastre a Comunităţii Democraţiilor în perioada 2019 – 2022.

Şeful diplomaţiei române a evidenţiat, de asemenea, importanţa acordată de ţara noastră în timpul exercitării mandatului la Preşedinţia CoD promovării şi implicării tinerilor în procesele democratice, anunţând că România va sprijini, şi în acest an, organizarea Forumului Tinerilor din cadrul CoD, în continuarea ediţiilor organizate în 2020 şi 2021.

Aurescu a mai reiterat angajamentul deplin al României pentru continuarea priorităţilor mandatului la conducerea CoD, inclusiv promovarea egalităţii de gen şi rolul tehnologiei în proceselor democratice.

Ministrul a reconfirmat angajamentul României de a continua, în calitatea sa de Preşedinţie a CoD, promovarea obiectivelor, valorilor şi principiilor Comunităţii Democraţiilor.

Potrivit MAE, directorul/secretar al Comisiei de la Veneţia, Simona Granata-Menghini, a susţinut, în cadrul Consiliului Guvernator, o prezentare cu tema ‘Constitutional reforms – complex and challenging processes for ensuring institutional architecture of any democracy’.

România găzduieşte, miercuri şi joi, în format VTC, cea de-a 34-a reuniune a Consiliului Guvernator al Comunităţii Democraţiilor (CoD). Prezenta reuniune este cea de a patra sub Preşedinţia României.

România asigură Preşedinţia Comunităţii Democraţiilor în perioada septembrie 2019 – septembrie 2022. Mandatul României la conducerea CoD, exercitat începând cu 15 septembrie 2019 şi asumat iniţial pentru perioada 2019-2021, a fost prelungit, la 18 mai 2021, în condiţii excepţionale, în contextul necesităţii asigurării continuităţii şi gestionării eficiente a activităţii CoD, inclusiv ca urmare a faptului că pandemia de COVID-19 a afectat calendarul şi formatul unora dintre activităţile organizaţiei.

Asumarea acestei funcţii reflectă angajamentul puternic al României pentru promovarea şi consolidarea valorilor democratice, iar încrederea de care s-a bucurat ţara noastră din partea Comunităţii Democraţiilor demonstrează recunoaşterea eforturilor constante ale României pentru sprijinirea statului de drept şi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Principalele obiective ale României la Preşedinţia CoD sunt, inter alia, facilitarea implicării tinerilor în procesele democratice, promovarea democraţiei pe plan global, ca unic sistem care garantează prosperitatea şi dezvoltarea durabilă, precum şi relaţia dintre procesele democratice şi tehnologia informaţiei.

La 22 septembrie 2021, în marja segmentului la nivel înalt al Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, la New York, ministrul Aurescu a găzduit cea de-a zecea Conferinţă Ministerială a CoD, cel mai important eveniment al fiecărei Preşedinţii a Comunităţii Democraţiilor, la care au luat parte peste 50 de vorbitori la nivel înalt.

Preşedinţia română a CoD a promovat activ rolul pe care această platformă globală îl poate avea în cadrul Summitului pentru Democraţie organizat de Administraţia americană.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks