Poliţiştii şi jandarmii au dat amenzi de peste 2,6 milioane lei, au fost reţinute 604 permise de conducere şi retrase 216 certificate de înmatriculare, în cadrul misiunilor din ultimele 24 de ore, de prevenire şi combatere a faptelor ilegale, creşterea gradului de siguranţă rutieră, supravegherea şi controlul frontierei de stat şi asigurarea intervenţiei eficiente în situaţii de urgenţă.
La nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 847 posibile infracţiuni, peste 19% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de poliţişti în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de vineri s-au dispus măsuri preventive pentru 70 persoane, iar în urma investigaţiilor desfăşurate au fost identificaţi 43 de autori în 29 dosare penale cu AN, aflate în evidenţă.
Echipajele de poliţie au depistat 19 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale.
Poliţiştii şi jandarmii au prins în flagrant 132 autori de infracţiuni, care au săvârşit 134 de fapte penale.
Angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au efectuat 40 de controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă şi au aplicat 67 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.500 de lei.
Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.327) au fost pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 55 pentru stingerea de incendii şi 10 pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor pompierilor au fost salvate şapte persoane.
Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 10 misiuni aero-medicale, fiind salvate nouă persoane aflate în situaţii de urgenţă.
Articolul MAI: Amenzi de peste 2,6 milioane de lei, în ultimele 24 h apare prima dată în Ecopolitic.