Poliţiştii şi jandarmii au constatat, în ultimele 24 de ore, circa 8.000 de contravenţii pentru care au aplicat amenzi de peste 2,8 milioane de lei, a informat, joi, Ministerul Afacerilor Interne.
Potrivit unui comunicat al MAI transmis AGERPRES, în ultimele 24 de ore, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 5.601 evenimente, 3.793 dintre acestea fiind circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.808 circumscrise situaţiilor de urgenţă.
Poliţiştii rutieri au acţionat, la nivelul întregii ţări, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră, iar în urma acţiunilor din teren au fost retrase 274 de certificate de înmatriculare şi au fost reţinute 563 de permise de conducere, dintre care 72 pentru consum de alcool, iar 12 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise.
La nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 1.087 de posibile infracţiuni, peste 18% dintre acestea fiind din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică formate din poliţişti şi jandarmi au prins în flagrant 179 de autori de infracţiuni, care au săvârşit 172 de fapte penale, iar faţă de 61 de persoane au fost dispuse măsuri preventive, menţionează MAI.
De asemenea, arată sursa citată, miercuri au fost depistate 14 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale.
‘Poliţiştii şi jandarmii au constatat 8.097 de contravenţii pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 2,8 milioane de lei’, informează Ministerul.
MAI transmite totodată că pompierii au efectuat 139 de controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, fiind identificate 20 de obiective care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu. Au fost aplicate 552 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 395.500 de lei.
‘Pompierii au desfăşurat 1.488 de misiuni pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 116 pentru stingerea de incendii şi 6 pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor pompierilor au fost salvate 10 persoane’, se precizează în comunicat.