Poliţiştii şi jandarmii au aplicat aproape 45.000 de amenzi, însumând aproximativ 9.067.000 de lei, în urma controalelor efectuate, în perioada 19 – 25 martie, privind respectarea măsurilor pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2.
Potrivit unui comunicat al MAI transmis vineri AGERPRES, cele mai multe sancţiuni contravenţionale au vizat nepurtarea măştii de protecţie, nerespectarea de către agenţii economici, instituţii publice, persoane fizice a măsurilor privind organizarea sau participarea la evenimente publice sau private, transport persoane, organizarea programului de lucru, restricţii privind deplasarea/libera circulaţie.
De asemenea, în perioada de referinţă, personalul structurilor MAI a întocmit 23 dosare penale în care se efectuează cercetări pentru infracţiuni privind zădărnicirea combaterii bolilor.
Au fost desfăşurate peste 10.500 de acţiuni punctuale ce au vizat, în special, verificări la obiectivele supuse restricţiilor şi zonele cu risc epidemiologic ridicat. Astfel, au fost verificaţi peste 34.000 de operatori economici, aproximativ 1.300 de operatori transport persoane, aproape 67.000 de locaţii de interes, dintre care aproximativ 27.000 de restaurante, terase, fast food-uri, precum şi peste 610.000 de persoane.
La linia telefonică TEL VERDE, au fost primite 75 de apeluri, care au fost direcţionate pentru verificări la nivelul municipiului Bucureşti şi a 22 judeţe, potrivit sursei citate.
La aceste activităţi, au participat, la nivel naţional, în medie zilnică, aproximativ 17.500 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, personal din cadrul structurilor pentru situaţii de urgenţă, precum şi poliţişti locali, reprezentanţi ANSVSA, ANPC, ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, autorităţilor publice locale.