Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) a emis, din data de 18 martie şi până în prezent, 36.539 de permise de şedere pentru ucraineni beneficiari ai protecţiei temporare, 699 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
‘În ultimele 24 de ore, niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil, în ţara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.356 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională’, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis, miercuri, AGERPRES.
Gradul de ocupare a centrelor de cazare ale IGI este de 50,3%.