AcasăPoliticaMai multe ONG-uri îi acuză pe Ciucă şi pe Bode că vor...

Mai multe ONG-uri îi acuză pe Ciucă şi pe Bode că vor să-i bage direct la puşcărie pe cei care-i contestă

Mai multe organizații ale societății civile protestează față de un proiect de lege inițiat de liberalii Nicolae Ciucă și Lucian Bode. Documentul elimină posibilitatea ca faptele de ultraj și tulburare a ordinii și liniștii publice să fie sancționate cu amendă. Proiectul prevede direct închisoare pentru aceste infracțiuni, iar pedeapsa maximă a fost majorată de la doi la șapte ani, scrie rfi.ro.

Coaliția ”ONG-uri pentru cetățean” acuză PNL că vrea să restricționeze de fapt adunările publice, prin noul proiect de lege (comunicatul poate fi citit aici: https://www.stareademocratiei.ro/2023/02/08/pnl-doreste-restrictionarea-adunarilor-publice-intr-un-nou-plagiat-dupa-psd/).

Directoarea executivă a CeRe-Centrul de Resurse pentru Participare Publică, Oana Preda, spune la RFI ce s-ar întâmpla de exemplu în cazul unui protest în fața Guvernului: ”Riscul este că protestele oamenilor ăstora ar putea să fie interpretate ca o faptă care tulbură ordinea și liniștea publică, ar putea să fie interpretate ca o faptă care aduce atingeri demnității unor persoane, de exemplu, persoanelor publice față de care se protestează, care ar putea fi numite hoți, corupți, criminali, mai știu eu ce. Se întâmplă și circumstanță agravantă, pentru că este un protest, deci sunt mai multe persoane. Practic, participanții la această adunare ar putea fi pedepsiți cu închisoare de la doi la șapte ani, în funcție de cum sunt interpretate faptele lor”.

Simplă eroare sau ceva mai grav? ”Noi ne temem că nu este o eroare și nici o scăpare, deși nici asta nu ar fi scuzabil. Ni se pare că este încercarea Guvernului de a se proteja de cetățeni, practic”, afirmă reprezentanta coaliției ”ONG-uri pentru cetățean”.

Articolul Mai multe ONG-uri îi acuză pe Ciucă şi pe Bode că vor să-i bage direct la puşcărie pe cei care-i contestă apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks