Mai multe puncte turistice din Parcul Central din municipiul Târgu Jiu sunt echipate, începând de marţi, cu coduri QR, anunţă Centrul de Cercetare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”.
Potrivit sursei citate, cu ajutorul acestor coduri, localnicii şi turiştii vor putea accesa informaţii detaliate şi interesante despre fiecare obiectiv turistic direct de pe telefonul mobil.
„Tot ce trebuie să faceţi este să scanaţi codul QR cu camera telefonului şi veţi fi direcţionaţi către informaţii suplimentare. Ne dorim să îmbunătăţim experienţa voastră turistică şi să vă oferim acces la cele mai actualizate şi relevante informaţii. Vă invităm să testaţi aceste coduri QR şi să ne împărtăşiţi părerile şi sugestiile voastre! Vă aşteptăm cu drag să exploraţi şi să descoperiţi toate frumuseţile şi istoria din oraşul Târgu-Jiu, în Parcul Central”, se arată pe pagina de Facebook targujiu.info a Punctului de informare turistică din cadrul Centrului de Cercetare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”.
Sursa: AGERPRES
Articolul Mai multe puncte turistice din Parcul Central din municipiul Târgu Jiu sunt echipate, începând de astăzi, cu coduri QR apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro