AcasăPoliticaMai multe țări cer o investigaţie privind deportările de copii ucraineni

Mai multe țări cer o investigaţie privind deportările de copii ucraineni

Suspiciunile privind deportările forţate ale unor copii ucraineni de către Rusia vor fi investigate în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), au anunţat joi 45 de state membre ale acestui for, relatează DPA, potrivit Agerpres.

Cele 45 de ţări, în consultare cu Kievul, au invocat ”mecanismul Moscova” şi au cerut ca o ”misiune de experţi” să investigheze suspiciunile, a menţionat reprezentanta Germaniei la OSCE, Gesa Bräutigam.

Informaţiile strânse vor fi furnizate ”mecanismelor de tragere la răspundere specifice”, precum şi tribunalelor naţionale, regionale sau internaţionale, a spus Bräutigam.

”Avem în continuare îngrijorări legate de încălcările dreptului umanitar internaţional şi drepturilor omului internaţionale în urma războiului de agresiune la scară largă împotriva Ucrainei, în special cu privire la transferul şi deportarea forţate ale copiilor de către Federaţia Rusă”, a adăugat diplomata germană.

Guvernul de la Kiev acuză Rusia de deportarea ilegală a mii de copii din teritoriile ucrainene ocupate de forţele ruse. În decembrie, Biroul OSCE pentru drepturile omului (ODIHR) a calificat drept credibile informaţiile respective.

La 17 martie, CPI a emis mandate de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin şi comisarului prezidenţial rus pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova, pentru deportarea a mii de minori ucraineni în Rusia.

CPI a anunţat că există motive rezonabile pentru a crede că Putin poartă o responsabilitate penală individuală în acest caz.

Rusia nu este parte a Statutului de la Roma, ceea ce înseamnă că mandatele de arestare emise de CPI nu au forţă juridică pe teritoriul rus. Totuşi, decizia CPI ar putea împiedica deplasarea lui Vladimir Putin în oricare dintre cele 123 de state ce recunosc jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale.

Rusia nu a negat că a luat mii de copii din Ucraina de la începutul a ceea ce ea numeşte o ”operaţiune militară specială”, dar susţine că scopul a fost de a-i proteja.

sursa – AGERPRES

Articolul Mai multe țări cer o investigaţie privind deportările de copii ucraineni apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks