Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne şi ai celorlalte instituţii cu competenţe în limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 au aplicat, în ultimele 24 de ore, 6.757 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.265.955 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de prevenţie sanitară. ‘Aproximativ 16.000 de efective alcătuite din poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, cadre ISU, poliţişti locali, reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, precum şi angajaţi ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor şi ai autorităţilor publice locale au gestionat peste 1.500 acţiuni în contextul COVID-19’, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis luni AGERPRES. Echipele mixte de control au verificat peste 1.500 de operatori economici, aproximativ 200 de operatori transport persoane şi peste 9.000 locaţii obiective de interes, precum restaurante, terase autoservire sau fastfood-uri. Totodată, au fost verificate peste 72.000 de persoane. Din totalul amenzilor, peste 5.600 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 990.000 lei, au vizat nerespectarea măsurilor privind carantina, izolarea şi de protecţie individuală. De asemenea, peste 1.000 sancţiuni au fost aplicate agenţilor economici, instituţiilor publice sau persoanelor fizice pentru nerespectarea măsurilor privind organizarea sau participarea la evenimente publice sau private, ori a măsurilor privind organizarea programului de lucru sau a restricţiilor privind deplasarea persoanelor, cuantumul acestora fiind de peste 280.000 lei. ‘Totodată, au fost întocmite patru dosare penale în care sunt cercetate patru persoane, pentru zădărnicirea combaterii bolilor sau falsul în declaraţii, cu privire la motivul deplasării’, arată sursa citată. Cetăţenii au sesizat situaţiile de încălcare a măsurilor de protecţie sanitară la linia TelVerde 0800.800.165, în ultimele 24 de ore înregistrându-se şapte apeluri telefonice, din care patru au fost confirmate. Acestea au fost direcţionate pentru verificări la nivelul municipiului Bucureşti şi a patru judeţe, fiind semnalate, în special, nereguli privind purtarea măştii de protecţie şi păstrarea distanţării fizice. ‘Obiectivul acţiunilor Ministerului Afacerilor Interne rămâne protejarea sănătăţii cetăţenilor, de aceea, acţiunile de verificare vor continua şi în perioada următoare’, precizează MAI.