AcasăStiri generaleMAI: Program de lucru prelungit pentru eliberarea paşapoartelor

MAI: Program de lucru prelungit pentru eliberarea paşapoartelor

Lucrătorii din sistemul de eliberare a paşapoartelor vor avea program de lucru prelungit, în perioada 20 iunie – 19 august, în scopul asigurării creşterii capacităţii operaţionale de înregistrare şi soluţionare a cererilor de astfel de documente.

‘La nivelul sistemului de paşapoarte au fost stabilite măsuri de prelungire a programului de lucru cu publicul de luni până vineri şi de desfăşurare a acestei activităţii şi în zilele de week-end la serviciile publice comunitare de paşapoarte la care este posibil şi necesar prin raportare la volumul cererilor de paşapoarte care se înregistrează la fiecare structură în parte’, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis, luni, AGERPRES.

Având în vedere faptul că serviciile publice comunitare de paşapoarte sunt organizate în subordinea instituţiilor prefectului, programul de lucru cu publicul este stabilit la nivelul instituţiilor prefectului, în funcţie de particularitatea fiecărei structuri de paşapoarte în parte, astfel că acest program de lucru cu publicul poate fi neunitar.

Pentru informarea corectă cu privire la programul de lucru, atât pentru zilele din cursul săptămânii, cât şi din week-end, se recomandă cetăţenilor să acceseze doar site-urile oficiale ale Direcţiei Generale de Paşapoarte (www.pasapoarte.mai.gov.ro, secţiunea ‘Servicii Publice Comunitare de Paşapoarte’) şi ale instituţiilor prefectului.

‘În perioada de referinţă, activitatea de lucru cu publicul de la nivelul serviciilor publice comunitare de paşapoarte se va desfăşura, pe cât posibil, cu maximum de ghişee, prin utilizarea judicioasă a resursei umane disponibile. De asemenea, la nivelul fiecărui serviciu public comunitar de paşapoarte, activitatea va fi organizată astfel încât cel puţin o staţie de preluare a cererilor de paşapoarte să fie operaţională pe întreaga perioadă de lucru cu publicul pentru cetăţenii care nu au optat sau nu au avut posibilitatea să efectueze o programare prealabilă prin platforma epasapoarte.ro’, arată sursa citată.

Totodată, pentru a spori capacitatea de primire a cererilor de eliberare a paşapoartelor, a fost diminuat pragul valoric inferior de cereri preluate/staţie de lucru, luând în calcul o normare obiectivă medie a timpului de lucru de 6 minute/persoană (faţă de 7 minute cât a fost prevăzut anterior) exclusiv pentru programările nou efectuate şi numai pe durata măsurilor de creştere a capacităţilor de preluare.

Serviciul paşapoarte adresează rugămintea titularilor programărilor online care au depus deja cerere de eliberare a paşaportului sau care nu se mai pot prezenta la depunerea cererilor să procedeze la anularea acestora, prin accesarea butonului ‘Anulează programare’ din mailul de confirmare.

‘Precizăm că în întreg sistemul de paşapoarte se depun eforturi susţinute pentru menţinerea termenului de soluţionare de 5 zile lucrătoare asumat faţă de cetăţeni (termenul legal fiind 15 zile lucrătoare), cu precizarea că, în perioada 14 – 17.06.2022, termenul mediu de eliberare a paşaportului simplu electronic, înregistrat la nivel naţional, a fost de 2,68 zile lucrătoare’, se mai arată în comunicat.

Cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice/temporare se depun personal în ţară, la oricare serviciu public comunitar de paşapoarte în cadrul programului de lucru cu publicul afişat atât pe site-ul Direcţiei Generale de Paşapoarte (www.pasapoarte.mai.gov.ro, secţiunea ‘Servicii Publice Comunitare de Paşapoarte’), cât şi pe site-urile instituţiilor prefectului, preponderent în baza programărilor on line efectuate pe platforma www.epasapoarte.ro.

‘De asemenea, pentru evitarea deplasării şi supraaglomerării la sediile serviciilor publice comunitare de paşapoarte, în vederea ridicării paşaportului simplu electronic, recomandăm cetăţenilor să solicite, cu ocazia depunerii cererilor, expedierea documentelor de călătorie prin serviciile de curierat la domiciliul sau reşedinţa titularului (cu suportarea de către aceştia a contravalorii serviciului prestat, respectiv 11,30 lei cu TVA inclus)’, precizează MAI.

În perioada 1 ianuarie – 15 iunie, la nivel naţional, au fost eliberate 1.163.458 documente de călătorie, ceea ce reprezintă o creştere cu 129,07% faţă de anul 2021, respectiv cu 48,28% faţă de anul 2019.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks