Peste 300 de studenţi în anul I la Academia de Poliţie ‘Alexandru Ioan Cuza’ au depus, vineri, jurământul militar.
‘Jur credinţă Patriei mele, România! Jur să îmi apăr ţara chiar cu preţul vieţii! Jur să respect Constituţia, legile ţării şi regulamentele militare! Aşa să îmi ajute Dumnezeu!’ au rostit cei 301 de studenţi, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne, transmis AGERPRES.
Alături de ceilalţi angajaţi ai MAI, viitorii ofiţeri îşi vor desfăşura activitatea în slujba cetăţenilor şi vor contribui la consolidarea climatului de ordine şi siguranţă publică.
Cei mai mulţi studenţi se pregătesc în cadrul programului de licenţă al Facultăţii de Poliţie – 264, în timp ce 37 au optat pentru Facultatea de Pompieri.
‘Dintre studenţii Facultăţii de Poliţie care au depus astăzi Jurământul, 119 urmează specializarea Ordine şi Siguranţă Publică, 25 specializarea Jandarmi, 25 specializarea Frontieră, 75 specializarea Drept. Alţi 20 de studenţi vor fi pregătiţi pentru a activa în structurile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor’, arată sursa citată.
De asemenea, în formaţie, au fost prezenţi şi cei 75 de studenţi care urmează programul de masterat profesional.
La ceremonialul de vineri au fost prezenţi secretarul de stat pentru ordine şi siguranţă publică, chestor general de poliţie Bogdan Despescu, şi reprezentanţi ai structurilor din sistemul de ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi ai autorităţilor publice centrale.
‘Urmaţi-vă drumul în carieră cu perseverenţă şi seriozitate, pentru că veţi face parte dintr-un sistem public vital pentru România. Este un sistem care veghează la siguranţa cetăţeanului şi care asigură protecţie comunităţilor din care şi noi şi dumneavoastră facem parte. Vă solicit să daţi dovadă de integritate, să respectaţi întotdeauna Legea şi să reprezentaţi un exemplu pentru ceilalţi. Învăţaţi încă de pe acum să fiţi profesionişti în relaţia cu cetăţenii şi păstraţi mereu un echilibru potrivit între fermitate şi solicitudine!’, a transmis Bogdan Despescu.
El a subliniat atât necesitatea continuării pregătirii profesionale pe tot parcursul carierei, cât şi importanţa consolidării valorilor şi a calităţilor care conturează portretul angajatului MAI, bine pregătit, cu o înaltă ţinută morală, mereu în slujba cetăţeanului.