Republica Moldova şi România ‘îşi croiesc’ împreună soarta, ca parte a lumii libere, Chişinăul în drum spre Uniunea Europeană, iar Bucureştiul ‘mai puternic’ în UE, a afirmat, marţi, preşedintele ţării vecine, Maia Sandu, la conferinţa internaţională dedicată femeilor organizată la Palatul Parlamentului.
‘Pentru prima dată de când Republica Moldova şi-a declarat independenţa, preşedintele Republicii Moldova, alături de preşedintele României, îşi dau mâna în forul legislativ suprem al României pentru a veni cu un mesaj comun în faţa cetăţenilor de pe ambele maluri ale Prutului. Astăzi, în aceste timpuri extrem de grele pentru toţi, Republica Moldova şi România nu doar îşi dau mâna, ci îşi croiesc împreună soarta, ca parte a lumii libere – Republica Moldova în drum spre Uniunea Europeană, România mai puternică în Uniunea Europeană’, a evidenţiat Sandu, la Conferinţa ‘Femeile parlamentar din România şi promovarea egalităţii de gen ca angajament naţional’.
Ea a subliniat rolul important important pe care femeile moldovene îl joacă în politică, adăugând că acestea se bucură de sprijinul societăţii, care apreciază, înainte de toate, caracterul unui om.
‘Societatea noastră sprijină implicarea femeilor în viaţa politică, pentru că suntem europeni şi avem valori europene. Cetăţenii noştri au demonstrat că apreciază, înainte de toate, caracterul unui om. Îl măsoară pe celălalt după merite, indiferent dacă este femeie sau bărbat. Acum doi ani, unii bărbaţi din spaţiul politic de la noi spuneau că o femeie nu poate câştiga alegerile prezidenţiale şi că, în general, femeile nu au ce căuta în politică. (…) Chiar dacă este o provocare să reuşeşti într-un domeniu dominat tradiţional de bărbaţi, tot mai multe femei din Moldova s-au implicat şi au ajuns să fie respectate pentru abilităţile lor. În Republica Moldova femeile sunt lidere în mai multe sfere de activitate, ele conduc astăzi importante instituţii: Guvernul, Ministerul Afacerilor Interne, Procuratura anticorupţie, Curtea Constituţională. Femeile noastre creează şi conduc afaceri de succes, devin campioane mondiale în sporturi de performanţă’, a afirmat Maia Sandu.
Ea a precizat că 40% dintre parlamentarii de la Chişinău sunt femei, iar aproximativ 200 de Primării sunt conduse de femei, ceea ce reprezintă 22% din numărul total.
‘În 2023, vor fi şi mai multe, pentru că femeile active din viaţa socială şi politică din Moldova au văzut că se poate. Unii s-au opus la început legii cotelor de reprezentare, au fost voci care au spus că femeile nu au nevoie de locuri stabilite prin lege, însă timpul a demonstrat că aceste cote sunt importante pentru a asigura oportunităţi egale, pentru că şansele egale înseamnă echitate, înseamnă sprijin pentru ca femeile valoroase, hotărâte, muncitoare, care au fost ţinute departe de nivelul decizional, să poată contribui la dezvoltarea ţării’, a punctat preşedintele Republicii Moldova.
Maia Sandu a arătat că este nevoie ca puterea femeilor în partide să fie ‘adevărată, nu doar pe hârtie’.
‘Este adevărat că adoptarea unei legi nu reprezintă o soluţie magică pentru amplificarea vocii femeilor în politică, este nevoie de susţinere din partea decidenţilor şi de implicare din partea a cât mai multor femei. E nevoie ca puterea femeilor în partide să fie adevărată, nu doar pe hârtie, iar aceasta se poate întâmpla când partidele apreciază şi promovează oamenii după merite, când dezvoltă o cultură organizaţională incluzivă. Implicându-ne, stimulând participarea altor femei în politică, promovând meritocraţia, vom crea o societate în care deciziile se iau de toţi reprezentanţii săi. Să reuşeşti să faci o politică înţeleaptă, care să aducă rezultate bune pentru cetăţenii tăi şi cât mai repede este o provocare pentru orice politician, femeie sau bărbat. Pentru mine, în aceste vremuri este şi o imensă responsabilitate. Voi face tot ce pot ca Republica Moldova să fie de partea bună a istoriei şi ca oamenii să trăiască în pace, liberi şi demni, la ei acasă’, a transmis Sandu.